Tâlhar pistolar reţinut pentru jefuirea unei benzinării
Un individ i-a ameninţat cu arma pe angajaţii unei benzinării din municipiul Alba Iulia şi a sustras suma de 1000 de lei şi două telefoane mobile. Incidentul a avut loc în noaptea de 27 spre 28 septembrie, în jurul orei 3.55. Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin numărul de urgenţă 112 de către una dintre persoanele ameninţate. Din primele cercetări efectuate de echipa operativă deplasată la faţa locului, s-a stabilit că în momentul producerii jafului în magazinul staţiei de carburanţi se aflau B.I.C. de 24 de ani din Alba Iulia şi P.G.S., de 25 de ani, din Zlatna, ambii angajaţi ai benzinăriei. Cel care i-a ameninţat pe cei doi cu un obiect de culoare neagră cu forma unui pistol a intrat pe uşa principală de acces, pe bărbat l-a trântit la podea, iar femeii i-a solicitat banii din încasări. Individul le-a luat cele două telefoane mobile după care a părăsit incinta benzinăriei, deplasându-se spre o parcare din apropierea acesteia, unde s-a urcat într-un autovehicul de culoare închisă şi a dispărut.
În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Alba în cursul zilei de ieri s-a reuşit identificarea principalului suspect în comiterea tâlhăriei. Este vorba despre R.R.R. un tânăr albaiulian de 25 de ani. Din primele verificări a reieşit că acesta i-a ameninţat pe cei doi angajaţi cu un pistol folosit în jocul airsoft, a sustras suma de 1.000 de lei din vânzări şi telefoanele celor doi angajaţi. După comiterea faptei, suspectul a aruncat cele două mobile într-o grădină, iar pistolul şi îmbrăcămintea, într-un tomberon. Tânărul a folosit ca mijloc de transport autoturismul proprietate personală pe care l-a abandonat în cartierul Bărăbanţ, reclamând mai apoi, în jurul orei 11.00, furtul maşinii.
Banii sustraşi au fost recuperaţi toţi, aceştia fiind ascunşi de tânăr într-un boschet. R.R.R. a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere, iar cercetările sunt continuate, acesta urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba cu propunere de mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Intervenție ISU Alba pentru îndepărtarea unor elemente de construcție desprinse, pe o stradă din Alba Iulia
Intervenție ISU Alba pentru îndepărtarea unor elemente de construcție desprinse, pe o stradă din Alba Iulia Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru îndepărtarea unor elemente de construcție pe strada Vasile Goldiș din municipiul Alba Iulia. Potrivit primelor informații transmise Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,UNIREA” al judeţului Alba la fața locului a fost alocată […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918