Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Astăzi e ziua ZERO! Se deschide circulația pe A1 Orăștie – Sibiu. Sebeșul va fi eliberat!

Bogdan Presecan

Publicat

în

A venit și ziua ZERO! Ziua în care, odată cu inaugurarea tronsoanelor I și II din Autostrada Orăștie – Sibiu, traficul infernal din municipiul Sebeș va deveni o simplă amintire.

Astăzi, cu ocazia acestui moment istoric pentru localnici și investitori deopotrivă, și-au anunțat prezența la inaugurare premierul Victor Ponta și ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, care vor face se pare un maraton al tăierilor de panglici.

Turul inaugural va începe în jurul orei 10.00 în comuna Racovița din județul Sibiu, unde premierul Ponta va porni o nouă hidrocentrală pe Olt, de putere mare și care va spori cu zece procente capacitatea de producție a energiei electrice de către Hidroelectrica. Ceremonialul va fi reluat în municipiul Sibiu la inaugurarea lotului IV al A1 dintre Sibiu și Săliște și apoi, în jurul orelor 14.00, și la Sebeș, unde Ponta și Șova vor face prima tură pe tronsoanele II și III ale Autostrăzii Orăștie – Sibiu.

Tot astăzi, în jurul amiezii, pe loturile de autostradă ce vor fi inaugurate este anunțat un inedit protest organizat la inițiativa comunității online forum.peundemerg.ro, vizavi de lipsa sectoarelor de autostradă din România și de decizia guvernului de a investi în realizarea autostrăzii Sibiu – Brașov, în defavoarea tronsonului Sibiu – Pitești. Sunt așteptați sute de șoferi din mai multe județe.

La Sebeș se sărbătorește cu focuri de artificii

De astăzi autovehiculele vor putea circula neîntrerupt pe circa 90 de kilometri de autostradă, între Deva și Cunța (la ieșirea din Sebeș, înspre Sibiu).

Ca să marcheze momentul, Primăria Sebeș va organiza vineri o petrecere populară, la care sunt invitați toți locuitorii municipiului.  Manifestările dedicate sfârșitului reputației de cea mai aglomerată  localitate din România, vor începe începe la orele 17.00 printr-un marș motorizat, vor continua cu un concert susținut de mai multe trupe locale și se vor închia cu focuri de artificii.

Informații utile despre A1 Orăștie –Sibiu

Lotul 1 al autostrăzii are o lungime de 24,11 kilometri şi se întinde de la Gelmar (Hunedoara) până la Vinţişoara. Lucrările sunt executate de constructorul austriac Strabag.  Autostrada are puncte de descărcare în DN7 la Vinţişoara. Valoarea lucrărilor executate se ridică la 551 milioane de lei, fără TVA.

Lotul 2 al Autotrăzii Orăștie –Sibiu cuprinde şi zona de ocolire a oraşului Sebeş şi are o lungime totală de 19,83 km. Se întinde între Vinţişoara (Sebeş) şi Cunţa. Centura Sebeşului are o lungime de 8 kilometri, începe la Vinţişoara şi se termină în zona Hotelului Fan, la ieşire din oraş spre Sibiu. Pe lângă sensul giratoriu de la Lancrăm, la ieşire din Sebeş mai există o legătură cu DN1. Este vorba doar despre două bretele care permit descărcarea traficului în DN1 de pe sensul dinspre Orăştie şi urcarea de pe DN1 pe sensul de mers spre Sibiu. La capătul tronsonului, în zona localităţii Cunţa s-a construit un sens giratoriu pentru a asigura ieşirea pe DN1, în condiţiile în care lotul 3 nu va fi gata decât, cel mai probabil, anul viitor. Valoarea lucrărilor contractate este de de 377,78 milioane de lei, fără TVA. Antreprenor general este asocierea Straco Grup SRL – Studio Corona SRL Civil Engineering.

Lotul 3 al acestei autostrăzi, de la Cunța (AB) la Săliște (SB) urma să fie finalizat la sfârşitul anului viitor.

Tronsonul 4 al autostrăzii leagă Sibiul de Săliște.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie 

Unirea Ziarul

Publicat

în

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie  Oficialităţile locale, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, vor organiza sâmbătă, 21 decembrie, un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, care prin jertfă de sânge a dus la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea