Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Senzațional! Deputatul de Alba Cornel Comșa despre disoluția PP -DD: Sunt dezgustat de plecarile colegilor mei!

Bogdan Presecan

Publicat

în

Vă mai amintiți cu siguranță de OTV, Dan Diaconescu și surpriza pe care PP-DD a făcut-o la alegerile parlamentare din iarna lui 2012.

Ei bine, după ce televiziunea prin care Dan Diaconescu hipnotiza poporul a fost închisă de CNA, după ce echipa de “oameni ai poporului” s-au văzut în parlament, partidul a început marea dezintegrare.

Astfel că. în aproape un an de zile, Partidul Poporului – Dan Diaconescu a pierdut peste 30 dintre cei 48 de parlamentari care au câștigat alegerile parlamentare în 2012. Și se pare că dezertările vor continua.

Ultimii opt  PP-DD-iști au trecut cu demnitate cu tot, începând cu 12 decembrie, la UNPR, activând acum în grupurile Partidului Social Democrat. Este vorba despre: Ionel AGRIGOROAEI – senator ales la Iaşi, Florina-Ruxandra JIPA – senator ales la Bucureşti, Constantin POPA – senator ales la Buzău, Marian VASILIEV – senator ales la Constanţa, Andrei-Răzvan CONDURĂŢEANU – deputat ales la Constanţa, Ioan HULEA – deputat ales la Bihor, Nuţu FONTA – deputat ales la Maramureş, Iacob PUŞCAŞ- deputat ales la Sibiu.

Unul dintre cei mai experimentați și consecvenți parlamentari ai PP-DD, deputatul de Alba Cornel Comșa, care a creat în județul nostru una dintre cele mai puternice organizații locale, și-a exprimat dezgustul față de dezertările colegilor săi, în special cele către UNPR, pe care îl consideră cel mai toxic exemplu de combinatorie politica din tara asta.

Cornel Comșa, deputat PP-DD de Alba, pentru ziarul „Unirea”:

Sunt dezgustat de plecarile colegilor mei, mai ales ultimele, catre UNPR. Acest partid este cel mai toxic exemplu de combinatorie politica din tara asta.

Cum poti sa pleci dintr-un partid pentru care ai muncit sa il ridici la 15% catre o latrina pe campul politicii romanesti?

In ce ma priveste, ii rog pe toti cei care ma vând si mă cumpară in visele lor, sa se oprească.

Daca proiectul politic PP-DD va înceta, cel putin in Parlament, o sa hotărasc singur cum acționez in continuare”.

Miza acestor transferuri este foarte mare pentru PSD și fratele său mai mic UNPR. Cu încă două-trei transferuri, PSD ar putea guverna fara PNL in Parlament. PSD+PC si minoritatile au la nivelul Parlamentului 293 de alesi, in conditiile in care majoritatea in camerele reunite este de 292 de parlamentari.

Iată cum parlamentarii PP-DD au părăsit barca de pe care în urmă cu un an  promiteau electoratului că vor lupta pentru ei, pentru popor. Ar trebui ca numele acestui partid muribund să se schimbe în Partidul Dezertorilor, pentru că este jignitor pentru popor, să rămână în continuare cu numele de Partidul Poporului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie 

Unirea Ziarul

Publicat

în

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie  Oficialităţile locale, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, vor organiza sâmbătă, 21 decembrie, un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, care prin jertfă de sânge a dus la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea