Întâlnire cu Moş Crăciun la Casa de Cultură Cugir
În pragul sărbătorilor de iarnă, Casa de Cultură Cugir în parteneriat cu Asociaţia “Maty şi Tărâmul Fermecat” a pregătit un program special dedicat copiilor. Organizatorii îi aşteaptă pe cei mici, alături de părinţi şi bunici, vineri, de la ora 17.00, la un eveniment inedit desfăşurat sub numele de „Crăciunul Copiilor”.
Implicat direct este Cercul de Teatru de Amatori, care a pregătit în debutul manifestărilor piesa „Poveste de Crăciun”, o introducere în atmosfera potrivită pentru ceea ce va urma: întâlnirea cu Moş Crăciun. Copiii vor avea ocazia să îi spună personal Moşului ceea ce doresc să primească sub brad în noaptea de Ajun, iar cei mai timizi vor putea să îi conceapă o scrisoare în cadrul atelierelor de creat scrisori pe care organizatorii le vor amenaja.
De la „Crăciunul Copiilor” nu pot lipsi baloanele care vor lua diferite forme în mâinile îndemânatice ale tinerilor artişti din cadrul Cercului de Teatru. Cei care iubesc desenul vor putea să picteze, însă nu pe foi de hârtie, ci direct pe feţele prietenilor, fraţilor, părinţilor sau bunicilor care acceptă această provocare. Pentru cei mai pretenţioşi copii, vor exista şi ateliere de face-painting, în cadrul cărora vor putea fi pictaţi de către profesioniştii noii arte.
Cu ocazia acestui eveniment, Casa de Cultură va găzdui o nouă ediţie a Târgului Copiilor, care a avut loc pentru prima dată anul acesta pe 1 iunie. Aşadar, cei care doresc să îşi vândă jucăriile pe care nu le mai folosesc sau diverse creaţii proprii, o pot face în cadrul acestui târg amenajat în foaierul Casei de Cultură.
Organizatorii le promit copiilor şi multe alte surprize, cu condiţia să fie cuminţi, în aşteptarea Moşului. Preţul unui bilet la „Crăciunul Copiilor” este de 10 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Tânăr de 24 de ani din Aiud cercetat de polițiști pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe
Tânăr de 24 de ani din Aiud cercetat de polițiști pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe Un tânăr de 24 de ani din Aiud, este cercetat de polițiștii din Aiud pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acesta ar fi fost testat, după ce, în timp ce conducea, a pierdut […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților