Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

FOTO: Protestele împotriva proiectului minier de la Roșia Montană au continuat azi în Munții Apuseni

Ziarul Unirea

Publicat

în

După ce la începutul acestei săptămâni proiectul legii pentru exploatarea de la Roșia Montană a fost respins prin vot de Comisia parlamentară specială iar premierul Victor Ponta a declarat că acest proiect se va face în baza legii-cadru care urmează să fie elaborată de către legislativ, astăzi, peste 300 de moți care se opun acestui proiect minier au continuat protestele în mai multe localități din Munții Apuseni.

Protestele autorizate, fără incidente, au început la ora 13 la Bistra, au continuat în premieră la Ciuruleasa începând cu ora 15, la Abrud în jurul orei 16, iar ultimul s-a desfășurat la Câmpeni după ora 16,30.

Cel mai mare protest a fost ca de obicei în Câmpeni unde s-au adunat aproape 300 de oameni care au fost nemulțumiți de declarația premierului și care au anunțat că vor lupta în continuare împotriva exploatării aurului cu cianuri după ce firma canadiană a anunțat că așteaptă cadrul legislativ pentru a demara acest proiect.

După marșul nocturn pe câteva străzi din oraș, majoritatea protestatarilor s-au deplasat la un restaurant de la marginea orașului – locul întâlnirii din 25 septembrie dintre Comisia Parlamentare pentru Roșia Montană cu reprezentanți ai mediului de afaceri din zonă și ai  ONG-ului care se opune exploatării – pentru a viziona filmul documentar „Tracii, Istorie ascunsă”  realizat de scriitorul Daniel Roxin, redactor la Nașul Tv, un film care a prezentat faptele de vitejie ale strămoșilor noștri menit să sensibilizeze sufletele celor care l-au urmărit.

Înainte de vizionarea filmului, spectatorii din sală au urmărit și au aplaudat îndelung tinerii artiști din Ansamblul „Doina Moțului” și tulnicăresele Casei de Cultură „Avram Iancu ” Câmpeni care au oferit acestora un spectacol de muzică patriotică și folclorică.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=691]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea

Bera Larisa

Publicat

în

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea