Rămâi conectat

Ştirea zilei

Angajaţii din sistemul sanitar intră în grevă generală, pe termen nelimitat, din 28 noiembrie

Dragoş Suciu

Publicat

în

Conform vicepreşedintelui Sanitas, Marius Sepi, angajaţii din sistemul sanitar pregătesc greva generală pe termen nelimitat. Între 15 şi 19 noiembrie toate spitalele din ţară vor primi notificări, iar în 25 noiembrie între orele 8.00 şi 10.00 va fi grevă de avertisment. Greva generală va începe din 25 noiembrie 2013.

Marius Sepi, a spus că în această perioadă Federaţia Sanitas doreşte să poarte negocieri cu oricine din structurile guvernamentale, pentru sprijinirea sistemului sanitar.  Chiar dacă greva generală va fi declanşată, Sepi doreşte să liniştească populaţia pentru că aceasta nu va fi o acţiune împotriva lor şi sănătatea oamenilor nu va fi pusă în pericol. Federaţia Sanitas reclamă şi deficitul de personal „pentru că un asistent ţine locul la 3 şi nu întâmplător se ajunge la culpă medicală”, a mai spus Marius Sepi.

Grevele vor fi organizate pentru susţinerea următoarelor revendicări

Alocarea a 6% din P.I.B. pentru sănătate, asigurarea finanţării sistemului sanitar pentru trimestrul IV al anului în curs şi acordarea integrală a drepturilor salariale. Menţinerea sistemului actual de organizare a spitalelor pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţii în regim public. Creşterea veniturilor salariale pentru toate categoriile de personal sanitar, începând cu 1 ianuarie 2014. Respectarea normativelor de personal şi elaborarea regulamentelor de sporuri. Aplicarea principiilor şi coeficienţilor de ierarhizare privind clasele de salarizare conform Legii nr. 284/2010 şi negocierea şi semnarea CCM la nivelul sectorului de sănătate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea