Medicina Tg. Mureş – Volei Alba-Blaj, astăzi, ora 17.30 *Derby-ul Ardealui, episodul trei!
O „intermediară” cu iz de ambiţii suplimentare şi un meci, CSU Medicina Tg. Mureş – Volei Alba-Blaj, ce merită atributul de derby al Ardealului, întâlnire programată la ora 17.30 şi televizată în direct pe Digi Sport 2. În etapa a 7-a a Ligii Naţionale de volei feminin se vor înfrunta rivalele locale, acum vecine de clasament, gazdele aflate pe poziţia a 4-a cu 13 puncte (două eşecuri, la Bacău şi Târgovişte), respectiv trupa din „Mica Romă” – situată pe ultima treaptă a podiumului, cu 15 puncte (o unică înfrângere, acel 2-3 dureros cu Dinamo). În ediţia precedentă, victoriile au fost împărţite, de fiecare dată impunându-se amfitrioanele: 3-2 la Tg. Mureş şi 3-1 la Blaj. „Echipa are moralul ridicat şi este optimistă cu privire la rezultatul pe care poate să-l obţină la Târgu Mureş. Chiar dacă traversăm o etapă competiţională ce presupune 3 meciuri într-o săptămână, suntem încrezători că putem realiza rezultate bune pe linie”, a declarat preşedintele Sergiu Ştefănescu.
*Blajul le-a luat căpitanul, pe Salaoru!
Bulgarul Atanas Petrov participă cu „medicinistele” în Cupa Challenge, cele două combatante fiind obişnuite cu disputele de pregătire, amicalele din intersezon. Chiar dacă antrenorii Branko Gajic (principal) şi Ugljesa Segrt (secund), împreună cu jucătoarele Valentina Rusu şi Roxana Ivanof au în carieră „mandate” petrecute la Tg. Mureş, cu siguranţă că va fi o întâlnire specială în primul rând pentru Adina Salaoru. Căpitan al Medicinei şi jucătoare-simbol pentru echipa din Târgu Mureş unde a activat 5 ani, voleibalista ce evoluează pe postul de secund inclusiv la naţionala României a acceptat în vară provocarea venită de la CS Volei Alba-Blaj, ce a dat implicit o adevărată lovitură pe piaţa transferurilor. „Mergem la victorie tot timpul şi trebuie să câştigăm 3 puncte din acest duel. Este un meci important pentru noi, jucăm în deplasare şi asta face disputa mai grea, sper că echipa să evolueze la acelaşi nivel aratat în seturile 1 şi 3 cu Lugojul şi în primele două seturi cu Dinamo. Săptămâna poate fi doar de două tipuri: neagră sau de aur, în funcţie de rezultatele înregistrate. Ne-am propus să adunăm 9 puncte în partidele cu CSM Lugoj, Medicina Tg. Mureş şi CSM Bucureşti (nr – sâmbătă, 16 noiembrie, ora 18.00, în Sala „Timotei Cipariu”)”, a declarat antrenorul Branko Gajic înaintea disputei externe în care echipa proprie Volei Alba-Blaj va fi încurajată de un grup numeros de fani, peste 50 de persoane.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României
CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României După calificarea de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, gruparea din Cetatea Marii Uniri va mai disputa un meci de baraj cu divizionara secundă ACSM Reșița, la care activează aiudeanul Raul Șteau, […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 7 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor