Victorie la Under 16, Alba – Mehedinţi 2-0 (1-0)
În ultima partidă din cadrul Seriei a 5-a a Campionatului Naţional al Selecţionatelor Judeţene Under 16, Alba – Mehedinţi 2-0 (1-0), marcatori fiind Pintea (10), Ordean (80, Viitorul Sântimbru). Pentru reprezentativa judeţului nostru au jucat R. Damian (78, Ad. Cibu) – Comănici, Ciucuşan, Ban, Trif – Tamaş, M. Scheau, Pintea, Matei (60, Ordean) – Pop (40, D. Schiau), Mlădin (70, Păţan), o serie dintre echipierii de bază nefiind convocaţi. „Am ieşit cu fruntea sus după această victorie şi am mai văzut la lucru câţiva jucători. Programul a fost benefic, am evaluat potenţialul judeţului în raport cu alte echipe puternice, dar şi am descoperit fotbalişti de real talent”, a declarat antrenorul Alin Hancăş. Alba a încheiat pe poziţia a 5-a cu 13 puncte (golaveraj 13-20). Dacă uniristul Adrian Maxim a fost convocat la o acţiune a lotului naţional Under 16 (antrenor Cristian Sava) în perioada 22-24 noiembrie, la Mogoşoaia, miercuri, la Timişoara se va desfăşura o selecţie în vederea alcătuirii echipei Seriei a 5-a, la care vor fi prezenţi Vlad Ignat (FC Unirea), Mihai Scheau (Dalia Sport Daia Română) şi golgheterul Marius Felindean (Olimpia Aiud). (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor
Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2 (22-25, 25-27, 25-23, 25-18, 15-11), în derby-ul etapei a 10-a a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din „Mica Romă” a câștigat dramatic partida, după o […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej