Şeful Postului de Poliţie din Şibot, Ioan Traian Neagu, trimis în judecată
*Acesta este acuzat de abuz în serviciu, sustragere şi distrugere de înscrisuri şi participaţie improprie la fals material în înscrisuri oficiale
Şeful Postului de Poliţie Şibot, agent şef Ioan Traian Neagu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pentru fapte de corupţie. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba iar primul termen are loc în data de 18 noiembrie a.c. Neagu este acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni: abuz în serviciu, sustragere şi distrugere de înscrisuri şi participaţie improprie la fals material în înscrisuri oficiale.
Potrivit procurorilor la data de 5 noiembrie 2012 agentul-şef şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu şi a determinat-o pe o subalternă de-a sa, tot poliţistă, să şteargă din registrul de lucrări înregistrarea unei plângeri făcută de un bărbat care a reclamat furtul unor stupi. Ulterior, anchetatorii spun că Neagu a sustras plângerea şi declaraţia reclamantului iar la numărul de dosar respectiv a înregistrat altceva. Mai mult, i-a dat celui care a făcut reclamaţia un înscris cu aşa-zisul număr de înregistrare al plângerii. Cel mai probabil şeful de post a încercat să scape în acest fel de un dosar cu autor necunoscut.
Poliţista care a făcut fapta la îndemnul şefului său a scăpat de acuzaţii întrucât procurorii au ajuns la concluzia că este nevinovată şi că a acţionat fără intenţie. Agentul-şef Ioan Traian Neagu a fost cercetat în stare de libertate iar începând cu 29 octombrie a.c., data trimiterii sale în judecată, prin ordin al şefului IPJ, Alba Ioan Nicolae Căbulea, a fost pus la dispoziţia unităţii şi urmează să îndeplinească doar sarcinile care îi vor fi trasate. Dacă va fi găsit vinovat, agentul-şef riscă o pedeapsă cuprinsă între 3 luni şi 5 ani de închisoare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan