”Luminația” – ziua când se pomenesc morții
*Ziua Morților se celebrează în 1 noiembrie la creștini
Ziua Morţilor sau Luminaţia. Ziua de 1 noiembrie este trecută în calendarul ortodox ca zi de pomenire a morţilor. În această zi, creştinii îşi cinstesc şi îngrijesc mormintele şi amintirile celor trecuţi în nefiinţă. Credincioşii merg la biserică şi la cimitir, curăţă mormintele şi le înfrumuseţează cu flori, în amintirea celor care cândva i-au însoţit pe drumul vieţii. Se spune că de Ziua Mortilor porţile Tărâmului de Dincolo se deschid iar morţii vin să-i viziteze pe cei dragi.
Ziua Morţilor este un vechi obicei catolic păstrat de sute de ani. Deşi, la origine, este o sărbătoare catolică, occidentală, Luminaţia – cum mai este numită Ziua Mortilor – a fost adoptată şi în Transilvania, indiferent de confesiunea religioasă a locuitorilor (ortodocşi, catolici sau protestanţi). La început era sărbătorită pe 2 noiembrie, prima zi a lunii fiind Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, însă, cu timpul, credincioşii au început să o sărbătorească cu o zi mai devreme, odată cu Ziua Tuturor Sfinţilor. În această zi, preoţii vor oficia slujbe de pomenire a sufletelor celor trecuţi în nefiinţă, iar cei vii vor da de pomană în memoria oamenilor dragi şi pierduţi.
În noaptea de 1 noiembrie, fiecare mormânt devine un mic altar al luminii. Mii şi mii de lumânări sunt aprinse în memoria celor trecuţi în eternitate.
Noaptea de 1 noiembrie stă sub semnul luminii. În seara de Luminatie, credincioşii merg la mormintele celor adormiţi pentru a se ruga pentru sufletele lor şi pentru a aprinde lumânări. Astfel, fiecare mormânt devine un mic altar al luminii: învelite în lumina tremurândă a candelelor, crucile par nişte porţi spre lumea de dincolo. O sărbătoare pioasă, care, de sute de ani, înseamnă un refuz al uitării.
Potrivit legendelor populare, în noaptea de 1 noiembrie, porţile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar cei decedaţi vin să îi viziteze pe cei vii. De Ziua Morţilor, bucuria reîntâlnirii cu sufletele rudelor trecute în Lumea de Dincolo depăşeşte tristeţea comemorării.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan