FOTO: Solidaritate! Peste o sută de mii de lei donaţi de credincioşii din Alba şi Mureş merg la sinistraţii din Galaţi
Peste 100.000 de lei, bani donaţi de credincioşii din Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, vor ajunge la sinistraţii din judeţul Galaţi.
Potrivit Asociației Filantropia Alba Iulia, “Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a desfăşurat în data de 6 octombrie în toate parohiile ortodoxe de gradul I şi II din judeţele Alba şi Mureş, care formează Eparhia, o colectă în bani pentru sinistraţii din judeţul Galaţi. Colecta s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu, iar în urma acesteia s-au adunat peste 100.000 de lei, bani care vor fi donaţi Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Sumele donate de credincioşii din Alba şi Mureş vor fi folosite pentru ajutorarea sinistraţilor din localităţile Cudalbi şi Pechea, unde peste 1000 de familii au fost afectate de inundaţiile din luna septembrie.”
Părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei a transmis un mesaj de mulţumire tuturor celor care au donat în cadrul colectei: „Mulţumim tuturor preoţilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei care nu au rămas indiferenţi la necazul suferit de fraţii noştri din judeţul Galaţi şi au donat din puţinul lor pentru ajutorarea acestora. Suntem siguri că această faptă bună şi dovadă a credinţei noastre „lucrătoare prin iubire” va fi răsplătită de Dumnezeu, căci „Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună”, după cum spunea Sfântului Apostol Pavel”.
În luna septembrie 2013 inundaţiile au provocat pagube mari în judeţul Galaţi. În total în urma calamităţilor au fost afectate 34 de localităţi, aproape 2.000 de locuinţe fiind avariate de furia apelor. Cele mai mari pagubele au fost înregistrate în localităţile Cudalbi, unde circa 1.000 de case au fost inundate dar şi în Pechea, unde 150 de case au fost afectate de furia apelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan