Info util: Pașii de accesare a fondurilor europene prin GAL (Grupuri de Acțiune Locală)
Potrivit APDRP, Selecţia GAL-urilor a însemnat de fapt evaluarea strategiilor de dezvoltare locală şi în care este descris modul în care cei ai locului înţeleg să se dezvolte pe plan local.
“Astfel, conform priorităţilor descrise în strategia proprie, GAL lansează apeluri de selecţie a proiectelor, pe plan local. Apelul de selecţie se lansează cu minim 30 de zile calendaristice înainte de data limită de depunere a proiectelor în aşa fel încât potenţialii beneficiari să aibă timp suficient pentru pregătirea şi depunerea acestora. Depunerea proiectelor în vederea finanțării prin GAL nu depinde de lansarea sesiunilor de depunere a proiectelor finanțate prin alte măsuri din Axele 1, 2 și 3 – PNDR. Mai mult, compartimentul tehnic al GAL asigură suportul necesar beneficiarilor pentru completarea Cererilor de Finanţare privind aspectele de conformitate pe care aceştia trebuie să le îndeplinească.
Fondul disponibil, adică suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect este de maximum 200.000 euro.
În cadrul acestui domeniu pot fi finanțate și proiecte atipice. Proiectul atipic este proiectul al cărui obiectiv și tip de investiție nu se regăsește într-una din măsurile PNDR. Proiectul atipic poate viza acțiuni din afara măsurilor specificate în Reg. CE nr. 1698/2005, dacă acestea contribuie la obiectivele PNDR și strategia de dezvoltare locală. Pentru proiectele atipice de investiții, cerințele se vor corela cu cele prevăzute pentru măsurile din PNDR, cu investiții similare.
Depunerea proiectelor la GAL
Potenţialul beneficiar depune proiectul la secretariatul GAL, sub formă de Cerere de Finanţare și se vor utiliza formularele de cereri de finanţare aferente fiecărei măsuri din PNDR, puse la dispoziţia solicitanţilor pe site-ul www.apdrp.ro. Documentele justificative pe care trebuie să le depună solicitantul odată cu depunerea proiectului, vor fi în conformitate cu cerințele fișei Măsurii din PNDR și cu Ghidul Solicitantului în vigoare la momentul lansării apelului de selecție, aferente măsurii respective.
Pentru proiectele atipice de investiții se vor utiliza ca model Cererile de Finanțare specifice măsurilor celor 3 axe din PNDR, cu investiții similare, care se pretează cel mai bine pentru tipul de beneficiar și investiția prevăzută în proiectul atipic.
În timpul sesiunii de depunere a proiectelor, angajații GAL, care au atribuții în fișa postului, verifică conformitatea proiectului, iar pentru proiectele declarate conforme se va verifica respectarea criteriilor de eligibilitate în conformitate cu cerinţele impuse pentru fiecare măsură din PNDR în scopul căreia se încadrează proiectul depus. Trebuie să precizăm că în concordanță cu prevederile în vigoare nu este obligatorie respectarea de către GAL a termenelor de realizare ale verificărilor de conformitate și eligibilitate, așa cum sunt menționate în manualul de procedură.
În vederea stabilirii criteriilor de selecţie, GAL preia criteriile de selecţie menţionate în Ghidul solicitantului pentru măsurile din axele 1, 2 şi 3, la care se adăugă și criteriile de selecție locală din Strategia de dezvoltare locală. În cazul criteriilor de selecție locală stabilite la nivelul masurilor cuprinse în PDL, acestea vor fi evidențiate separat pentru fiecare măsura în parte. Suma maximă acordată criteriilor de selecţie nu trebuie să depăşească 100 de puncte. GAL are obligaţia de a specifica solicitanților criteriile de selecţie şi punctajul maxim acordat pentru fiecare criteriu în parte. De asemenea, GAL va stabili un punctaj minim pe proiect, obligatoriu de obținut, pentru ca acesta să fie selectat. Proiectele care se regăsesc în obiectivele măsurilor 111 și 143 se vor încadra în tipul de proiecte de servicii, vor fi selectate de către GAL și vor fi verificate la nivelul APDRP conform fluxului procedural descris în acest scop.
Selecţia proiectelor efectuată de GAL
GAL va înștiința solicitanții asupra rezultatelor procesului de evaluare și selecție și va publica pe pagina proprie de web Raportul de Selecție aferent. De asemenea, va transmite solicitanților notificări privind rezultatul evaluării și selecției. Solicitanții ale căror proiecte au fost declarate neeligibile sau au fost declarate eligibile și neselectate , pot depune contestații la sediul GAL în maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării sau în maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării Raportului de Selecție pe pagina de web a GAL.
Depunerea și verificarea la nivelul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP) a proiectelor selectate de către GAL.
După ce proiectele au fost selectate la nivelul GAL, reprezentantul GAL va depune proiectul, adică Cererea de Finanţare şi anexele acesteia la OJPDRP, în vederea finanţării.
OJPDRP verifică conformitatea proiectelor depuse, iar eligibilitatea proiectului şi efectuarea verificării pe teren a potenţialului beneficiar, se realizează la nivelul OJPDRP sau CRPDRP, conform procedurilor de implementare a măsurii în care se încadrează proiectul depus. La nivelul structurilor Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit proiectele cu finanțare prin GAL nu intră într-un proces de selecție.
După finalizarea procesului de verificare a conformității și eligibilității, CRPDRP transmite o notificare către solicitant şi una către GAL, de înştiinţare cu privire la aprobarea sau neaprobarea proiectului. În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării, GAL poate depune contestaţii privind decizia de finanţare a proiectelor rezultată ca urmare a verificării eligibilităţii, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit responsabil de primirea proiectului. Cererile de finanţare depuse spre finanţare din Axa 4 – LEADER, nu vor intra în procesul de selecţie efectuat la nivelul Autorităţii de Management pentru PNDR, realizat pentru fiecare măsură din axele 1, 2 şi 3.
După ce s-au încheiat toate etapele de verificare a Cererii de Finanţare, inclusiv Verificarea pe teren pentru proiectele de investiţii, Centrele Regionale vor notifica solicitantul şi GAL-ul, privind decizia de finanţare, iar în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea notificării, solicitantul trebuie să se prezinte la sediul CRPDRP de care aparţine, în vederea semnării Contractului de Finanţare. Pentru acest pas se vor folosi formularele cadru de Contracte de Finanţare valabile pentru măsurile în care se încadrează proiectele.
În cazul în care solicitantul nu se prezintă în termenul stabilit în Notificare şi nici nu anunţă APDRP, atunci se consideră ca a renunţat la ajutorul financiar.”
Pentru informații suplimentare, în pagina de internet a APDRP se pot consulta şi descărca:
– Actele normative utile (www.apdrp.ro – Informaţii utile – Acte normative – Legislaţie specifică FEADR);
– Fişa Măsurii 41 vezi link www.apdrp.ro – Investiţii prin FEADR – LEADER Axa IV – Măsura 41 Implementarea strategiilor de dezvoltare locală;
– Proceduri de lucru pentru implementarea PNDR;
– Ghidul Solicitantului şi documente necesare/ măsuri (www.apdrp.ro – Investiţii prin FEADR).
sursa: buletin APDRP
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan