FOTO: Unirea Jucu – Metalurgistul Cugir 2-0 (1-0) *Echipa lui Opric nu şi-a revenit, suferind al doilea eşec la rând
Metalurgistul Cugir nu a trecut peste momentul dificil şi a fost învinsă la Jucu de o altă nou-promovată, Unirea, care s-a impus cu scorul 2-0 (1-0), goluri înscrise de C. Suciu (25) şi Mocan (53). Gruparea de sub Drăgana venea după o săptămână dificilă, în care liniştea a fost tulburată de mai multe episoade nefericite: eşecul cu Naţional Sebiş, conflictul dintre preşedintele Ciprian Pahone şi jucătorul Daniel Lupşan, demisia temporară a antrenorului Marius Opric. „Din păcate am intrat în jocul lor şi am primit două goluri foarte uşor. Apoi au aglomerat şi s-au apărat foarte bine. Mergem înainte şi vă asigurăm că nu este nicio apă tulbure la Cugir, aşa cum subliniaţi în fiecare articol. În viaţa unei echipe mai apar insuccese, însă trebuie să le primim cu capul sus. Suntem uniţi atât la victorii, cât şi la înfrângeri„, a declarat Bogdan Petric, directorul sportiv al Metalurgistului.
*Al doilea eşec la rând!
CS Oşorhei, Naţional Sebiş şi acum Unirea Jucu sunt echipele din Seria a 5-a, ce au izbutit să învingă gruparea de sub Drăgana, coborâtă acum pe treapta a treia a podiumului, după două înfrângeri la rând. Clujenii aveau 3 eşecuri consecutive, dar au izbutit să se impună în compania unui oponent considerat favorit. În distribuţia gazdelor s-au regăsit cunoştinţe mai vechi, gen C. Suciu (CS Zlatna) – ce a deschis scorul şi R. Danciu (Europa Alba Iulia). „A fost ziua în care adversarului i-a ieşit totul, iar noi nu reuşim să finalizăm. Am primit uşor golurile, iar noi am irosit o sumedenie de situaţii. Am început bine jocul, dar adversarii au înscris într-un moment când conduceam ostilităţile. Au fost şi multe probleme medicale, Itu, Neagu, Şuteu. Strângem rândurile şi trebuie să învingem etapa viitoare. E dureros că sunt două eşecuri la rând şi sperăm să nu ajungem într-o pasă proastă”, a apreciat Dan Popa, vicepreşedintele grupării cugirene.
*Fără D. Lupşan şi Cîrstean
Două absenţe importante din primul unsprezece cugirean: Cîrstean – accidentat şi D. Lupşan – nu s-a mai prezentat. Absenţa ultimului a produs dureri de cap pentru Opric, la nivelul jucătorilor sub 21 de ani, acesta titularizându-l, după o lungă perioadă pe Tăban. „Noi am jucat, ei au înscris. În actul întâi, clujenii n-au ajuns la poartă cu excepţia golului. Ne-am creat ocazii, dar am fost ineficienţi şi oponenţii şi-au conservat avantajul. Mă îngrijorează aceste eşecuri, dar mai ales problemele de lot. Itu, Neagu şi Şuteu a fost înlocuiţi din motive medicale, iar Itu, care a intrat nerefăcut a suferit o recidivă şi are şanse mici să evolueze etapa viitoare„, a apreciat antrenorul Marius Opric.
Au evoluat formaţiile: *Unirea: Ursu – Matiş (78, Ţene), Mănăşturean, Grigoroşcuţă, Luca (90+1, Contraş), Mocan, Avram, R. Danciu, Gădălean, Negrea, C. Suciu (63, Bărbos); rezerve Vîtcă, Dolha, F. Pop, D. Pop. Antrenor Daniel Sima.
Metalurgistul: Tiut – Al. Man, I. Buta, M. Radu, Trăşcan – Negură, M. Neagu (52, Ispas) – Tăban (69, A. Câmpean), G. Goronea, Şuteu (69, A. Ianc) – Itu (46, Iovănescu); rezerve: Lăncrănjan, Şuvaina, Oniga. Antrenor Marius Opric.
În runda următoare, sâmbătă, 2 noiembrie, Metalurgistul va juca acasă cu FC Zalău, în ultima etapă a turului, sezonul continuând până în 6 decembrie.
Foto-text: Cosmina MĂCICĂŞAN
[nggallery id=530]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan