ȘTIREA TA: Cetatea Alba Carolina mereu surprinzătoare
Ne-am obișnuit în ultima vreme ca, în plimbările noastre prin Cetatea Alba Carolina, să întâlnim din loc în loc statui – personaje din trecut realizate și amplasate în așa fel încât să încânte ochiul și să se integreze în atmosfera medievală pe care autoritățile au dorit să o creeze prin proiectul de reabilitare a ”inimii orașului”.
Ce te faci însă când te întâlnești cu… nici nu știm cum să-i spunem, obiectul din poza alăturată, ”aterizat” în imediata apropiere a Catedralei Ortodoxe și fără nicio legătură cu restul peisajului? Nu poți decât să-i postezi poza pe pagina de Facebook și să pornești o dezbatere asupra semnificației sale, așa cum a făcut unul dintre albaiulienii care și-au făcut un obicei în a promova prin imagini municipiul nostru.
Noi spunem că obiectul de artă, foarte interesant de altfel dacă ar fi avut alt amplasament, a fost făcut ca să-i țină de urât ”rotorului” care se plictisea singur și neînțeles de majoritatea lumii, aflat în apropiere, despre care albaiulienii și-au făcut de ani de zile o părere.
Alții au spus că semnifică luminița de la capătul tunelului; gaura prin care se ”scurg” banii de la buget; modul în care se împarte ”cașcavalul” (gaura semnificând ceea ce mai rămâne pentru oraș); sau pavelele care nu mai au loc orizontal și ar trebui puse de acum încolo vertical…
Desigur, sunt opiniile unor oameni care din start recunosc că nu sunt critici de artă, dar care declară în unanimitate că ar dori să afle detalii oficiale atât în ceea ce privește semnificația obiectului, cât mai ales privind cheltuielile cu realizarea lui.
Vom încerca săptămâna viitoare să le satisfacem această curiozitate. Până atunci vă invităm și pe dumneavoastră, cei care citiți acest articol să vă spuneți părerea despre noua operă de artă amplasată în Cetatea Alba Carolina.
Foto: facebook.com (Alba Iulia orasul meu)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut vineri, 20 decembrie 2024, pe o stradă din municipiul Aiud, în jurul orei 19:30. Potrivit primelor informații transmise de IPJ Alba un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 15 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor