FOTO: Spectacol de sărbătoare cu Garda Romană de la Apulum şi o parte dintre personajele istorice de la Muzeul Unirii, la Hramul oraşului Chişinău
Garda Romană de la Apulum şi o parte dintre personajele istorice de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia au participat luni, 14 octombrie, la Hramul oraşului Chişinău, unde au reprezentat cu cinste Oraşul Marii Uniri.
Faimoasa echipă a ieşit din nou în evidenţă prin spectacolele oferite de reenactorii albaiulieni. Legionarii romani au prezentat demonstraţii de armament şi tehnică militară romană, care au fost foarte gustate de public, iar luptele gladiatorilor au făcut furori printre cei prezenţi.
Alături de Garda Romană s-au aflat, ca invitaţi de seamă, o parte dintre personajele istorice de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia – Avram Iancu, Horea, Regina Maria şi Regele Ferdinand. Moldovenii au fost de-a dreptul încântaţi să afle poveştile acestora.
Trupa albaiuliană a fost foarte bine primită de către primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, care i-a servit cu bucate tradiţionale şi câte un pahar de must făcut de tatăl său.
La eveniment a participat şi viceprimarul municipiului Alba Iulia, Paul Voicu.
Vă prezentăm mai jos câteva imagini cu Garda Romană şi personajele istorice de la Muzeul Unirii, la Ziua Chişinăului:
[nggallery id=474]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan