Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

Lotul 1 Orăştie – Vinţişoara, primul care va fi finalizat din Autostrada Orăştie – Sibiu

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
  • Reprezentantul constructorului Strabag anunţă că lucrările  la lotul 1 al Autostrăzii Orăştie – Sibiu vor fi gata în jurul datei de 10 noiembrie
  • Cugirul nu poate beneficia, deocamdată, de acces la autostradă
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Cei 24,11 kilometri din lotul 1 al Autostrăzii Orăştie – Sibiu, din care 16 kilometri se găsesc pe teritoriul judeţului Alba (Şibot – Vinţişoara), sunt la un pas de finalizare. De altfel, acest tronson pe care lucrează constructorul austric Strabag, este cel mai avansat din cele 4 loturi ale autostrăzii. Potrivit managerului de proiect, Marius Mitrofan, lucrările sunt executate în proporţie de 92% iar din punctul de vedere al constructorului restul de 8 la sută pot fi executate în mai puţin de o lună de zile, astfel că până pe 10 noiembrie pe aici s-ar putea circula. Primii 8 kilometri sunt complet finalizaţi, cu tot ce înseamnă parapeţi, despărţitoare antiorbire, panouri inteligente de avertizare, marcaje rutiere. De altfel, deja se poate circula în cele mai bune condiţii pe toată lungimea celor 24 de kilometri, cu excepţia unei porţiuni de 200 de metri în zona Vinţişoara.
Momentul când tronsonul va fi inaugurat va fi decis însă de beneficiarul lucrărilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Chiar dacă lotul 1 ar putea fi dat în folosinţă mai devreme, este posibil să se aştepte şi finalizarea loturilor 2 şi 3, cele care cuprind centura Sebeşului, respectiv tronsonul Sebeş – Cunţa, şi toate să fie inaugurate în luna decembrie a acestui an. Dacă totul va decurge bine, în decembrie se va putea circula pe autostradă de la Orăştie la Cunţa.

Video km 11 (Balomir) până în aproiere de Vinţişoara

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024
  • Întârzieri generate de furnizorii de electricitate, descărcare arheologică, vreme şi exproprieri 

Managerul de proiect Marius Mitrofan a explicat pentru ziarul Unirea în ce constau lucrările rămase de executat: “La momentul de faţă suntem undeva la 92%, au mai rămas foarte puţine lucrări de executat. Pe de o parte, după doi ani de discuţii, am reuşit în sfârşit să-i convingem pe cei de la Transelectrica, ce au reţele de 220 kilovolţi, şi pe cei de la Enel, care au reţele de 110 kilovolţi, să îşi mute reţelele ca să putem şi noi să executăm lucrările pentru autostradă. Din păcate, toţi cei care au făcut utilităţi au făcut legi mai tari decât legea drumurilor, astfel am ajuns în situaţia ca pe o porţiune de 200 de metri, la km 24, chiar acolo unde se descarcă autostrada, la nodul rutier de la Vinţişoara, să nu putem lucra absolut nimic pentru că aceste reţele nu au fost mutate, am fost efectiv la cheremul lor. Practic, pe o porţiune de 200 de metri terenul se află şi în acest moment la stadiul la care era şi acum 2 ani şi jumătate. Am reuşit în sfârşit, în august 2013, să semnăm contractul, au adus în sfârşit toţi stâlpii care trebuie să fie repoziţionaţi pe alte locaţii. La kilometrul 24 sperăm ca luni cei de la Transelectrica să înceapă lucrările. Ca timp, după ce ei termină lucrările noi avem nevoie de circa 2 săptămâni ca să putem închide proiectul, adică undeva în jurul datei de 9-10 noiembrie 2013. Practic aici se regăsesc cei 8% întârziere”. De-a lungul timpului constructorul s-a confruntat şi cu alte probleme, independente de el, care au dus la întârzieri importante. În primul rând este vorba despre descărcarea arheologică care a durat 8 luni în loc de 3, cât era estimat iniţial. Apoi vremea rea a mai adăugat în jur de 2 luni de întârzieri. Nu în ultimul rând, exproprierea unei clădiri, aflată pe traseul autostrăzii la kilometrul 14, şi care a necesitat 3 hotărâri de guvern până să poată fi expropriată şi demolată. Video km 23-24, Vinţişoara

  • Cugirul nu poate beneficia, deocamdată, de acces la autostradă

Cât priveşte legarea Cugirului la autostradă printr-un nod rutier (aşa cum sunt cele de la Orăştie şi de la Vinţişoara – Sebeş), este imposibilă la acest moment, a precizat Mitrofan. Specialistul susţine însă că, pe viitor, în condiţiile în care vor fi identificate surse de finanţare, există posibilitatea ca să fie realizată cel mult o coborâre (descărcare) de pe autostradă la Cugir, prin construirea unei bretele. În condiţiile date, cugirenii, deşi au făcut mult lobby pe lângă politicienii locali care le-au promis rezolvarea problemei, trebuie să meargă circa 9 kilometri înspre Orăştie de la drumul naţional pentru a se putea “urca” pe autostradă. O consolare ar putea fi faptul că şi Deva, un oraş mult mai mare decât Cugirul, are acces direct la autostradă la Simeria Veche, la distanţă de circa 13 kilometri şi o descărcare la Şoimuş la circa 7 kilometri.
Reprezentantul constructorului Strabag a mai făcut o precizare importantă pentru cugireni, şi anume că la Şibot, accesul în DN7 se va face simplu, nu printr-un sens giratoriu întrucât zona nu permite construirea unuia. “Accesul va fi unul simplu, şi nu un giratoriu. Din păcate, noi am primit un coridor de 70 de metri şi lucrările pe care le-am proiectat şi pe care le executăm trebuie să se încadreze în acest corridor”, a explicat Mitrofan. Managerul de proiect apreciază că nu vor fi probleme întrucât, odată cu deschiderea autostrăzii, traficul pe DN7 se va diminua considerabil. În plus, nici Cugirul nu mai produce traficul de odinioară. De asemenea, reprezentantul Strabag a explicat şi aspectul legat de pasajul rutier de la Şibot care, potrivit unora, are o pantă de coborâre înspre Gelmar prea abruptă, care ar putea pune probleme mai ales iarna: “Înclinaţia normală este de 7% iar acolo suntem sub această limită. Oricum, sunt drumuri naţionale care au o înclinaţie şi peste 10%. Nu există nicio problemă atunci când sunt pe distanţe scurte şi când  viteza este limitată prin semne de circulaţie”.

  • Lotul 1 al autostrăzii Orăştie – Sibiu în cifre

Lotul 1 – Orăştie – Sebeş Vest are o lungime de 24,11 kilometri, fiind cel mai lung tronson din cele 4 ale autostrăzii. Valoarea lucrărilor se ridică la 120 de milioane de euro. Au fost construite 28 de poduri şi pasaje şi 37 de podeţe. Pentru realizarea acestui lot au fost excavaţi 9 milioane de metri cubi de pământ şi 330.000 de tone de asfalt turnate. Cuprinde două noduri rutiere, la Orăştie şi Sebeş.

articol preluat din ediţia tipărită a ziarului „Unirea”

Ioana PITICARIU

[nggallery id=454]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor

Bera Larisa

Publicat

în

1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele.  Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea