Pasionată de muzică, actorie şi dans, Denisa Noga doreşte să facă o carieră din modeling, iar balul bobocilor este o provocare
Denisa Noga participă la Balul Bobocilor 2013 de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” pentru distracţie, socializare şi pentru că aceasta reprezintă o experienţă unică în viaţă. Tânăra pasionată de actorie, dans şi muzică doreşte câştigarea premiului de Miss Boboc 2013, dar nu aceasta este prioritatea”.
Admite faptul că şansele de a câştiga premiul cel mare sunt egale pentru toate concurentele şi speră ca în urma concursului să iasă cu fruntea sus. Are 1,70 înălţime şi 56 de kilograme şi încearcă să impresioneze băieţii cu „formele” ei, 98-63-97. Asul din mâneca Denisei este faptul că practică modeling-ul de la vârsta de 7 ani, când a început la agenţia de manechine şi fotomodele „Costin Mărculescu”, iar acest lucru poate fi hotărâtor în decizia juriului. Din modeling doreşte să facă o carieră, şi nu refuză nicio ocazie de a participa la prezentări.
În timpul liber îi place să călătorească, iar când nu se află în excursii sau vacanţe preferă să iasă cu prietenii cu care se distrează foarte mult. Cu această ocazie doreşte să mulţumească apropiaţilor că-i sunt alături şi că o sprijină în tot ceea ce face.
Dacă îţi place Denisa Noga apasă butonul „Like” de la începutul acestui articol! Concurenta cu cele mai multe „aprecieri” pe Facebook va câştiga titlul de Miss Popularitate Ziarul Unirea dar şi un premiu surpriză.
[nggallery id=455]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Societate
30 iulie 2024: „Despre starea de bine”, în luna iulie la atelierul Biblioterapia al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
„Despre starea de bine”, în luna iulie la atelierul Biblioterapia al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba În luna iulie psihoterapeutul Cosmin Bara împreună cu bibliotecara Luiza Pop vor dezbate în cadrul proiectului Biblioterapia, tema „Despre starea de bine”. Dezbaterea va putea fi urmărită pe pagina de Facebook a instituției la data de 30 iulie 2024, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cine a fost Sfântul Ilie, cel care aduce ploaia și umblă pe cer într-un car de foc. Tradiții și obiceiuri de 20 iulie