Peste 700 de premii naţionale şi internaţionale, dar şi promovabilitate la „bac” în proporţie de 90 la sută
Anul acesta am avut ocazia, întâmplător, de a asista la deschiderea noului an şcolar la un liceu care, mie unuia, îmi este foarte drag, cu elevi şi cu corp profesoral cu tot. Lucrurile au decurs, bănuiesc, după un tipar obişnuit, ca şi la celelalte licee, cu ascultarea în poziţie de drepţi a imnului naţional (varianta corectă, fapt subliniat cu umor de directorul Gligor Udrea, un hâtru incurabil), cu o slujbă religioasă oficiată de părintele Domin Adam, cu un scurt discurs al directorului, urmat de domnişoara inspector Daniela Fivi Rus, din cadrul IŞJ Alba şi de reprezentantul administraţiei locale, doamna Floare Colceriu. Deosebirea, cred, faţă de alte licee a fost aceea că în momentul anunţării diriginţilor elevii i-au întâmpinat cu aplauze, ovaţii şi urale, dovedind, astfel, cât de iubiţi sunt aici profesorii…
A urmat primul clopoţel şi intrarea la clase (reparate şi curate), unde aşteptau manualele. Am avut ulterior posibilitatea de a sta de vorbă cu câţiva profesori (cu directorul Udrea, prof. Sorina Ţibacov, prof. Nicolae Ispas, prof. Gigi Urdea ş.a.) şi am realizat că aici şcoala e şcoală, nu jucărie! Adică muncă şi iar muncă, elevii, micii artişti, având în faţa lor exemplul profesorilor, ei înşişi artişti consacraţi şi binecunoscuţi în urbe, în ţară şi chiar peste hotare. Nu vreau să mai spun prea multe, pentru că spaţiul nu-mi permite, dar trebuie să ştiţi că aici, la LMAP promovabilitatea la ultimul bacalaureat a fost în proporţie de 90%, iar în cei 20 de ani de existenţă câţi numără liceul, elevii şi cadrele didactice au obţinut peste 700 de premii la diferite concursuri naţionale şi internaţionale. În acest context, având în vedere aceşti indicatori de performanţă, mi se pare nedreaptă decizia IŞJ Alba, respectiv a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, de a reduce clasele, comasând arhitectura cu arta plastică. În condiţiile în care ţara, comunitatea, are nevoie de arhitecţi cât mai bine pregătiţi. Mai mult, o reducere ce survine în ciuda faptului că în anul şcolar precedent cererea din partea comunităţii, a părinţilor, a fost atât de mare încât a determinat o competiţie acerbă pentru un loc la Liceul de Muzică şi Arte Plastice. Închei cu o întrebare adresată direct domnului Cornel Sandu, şeful IŞJ Alba: „Vi se pare firesc să facă părinţii scandal că nu sunt destule locuri la LMAP, domnule inspector general şcolar? Vi se pare firesc să se facă o selecţie la sânge, până acolo încât ultima medie de trecere să fie 7,60, în condiţiile în care şi la facultăţile de arte se admite cu media 5,00? Oare numărul de locuri la un liceu nu trebuie să răspundă cererii din partea comunităţii (a părinţilor!) care susţine financiar sistemul de învăţământ şi… salariile dumneavoastră, ale inspectorilor, ale directorilor din minister, ale secretarilor de stat şi ale miniştrilor?”
Aşteptăm un răspuns, dacă veţi binevoi, domnule Sandu. Precum şi din partea doamnei Oana Badea, conjudeţeana noastră…
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Alegeri prezidențiale 2024, turul I – Apar primele REZULTATE de tip exit-poll: Care candidați ocupă primele poziții
Alegeri prezidențiale 2024, turul I – Apar primele REZULTATE de tip exit-poll: Care candidați ocupă primele poziții Apar primele rezultate din cele patru exit-poll-uri organizate în ziua alegerilor prezidențiale 2024, turul I. Potrivit surselor din cadrul partidelor, există un pluton de patru candidați care încep să se desprindă, lupta majoră fiind pentru poziția a doua. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918