Primăria Alba Iulia și Consiliul Județean Alba pun ”la bătaie” 20.000 de lei pentru ”Ziua Regalității”
Consilierii locali din municipiu vor hotărî în ședință extraordinară cheltuirea unei sume de până la 15.000 de lei pentru organizarea evenimentului ”15 Octombrie – Ziua Regalității la Alba Iulia”. Pentru această sărbătoare, din bugetul județului a fost deja alocată suma de 5.000 de lei.
Este vorba despre marcarea momentului istoric – Încoronarea Familiei Regale la Alba Iulia printr-o serie de manifestări la care va fi prezent Principele Radu al României, care se vor desfășura în municipiu, în data de 15 octombrie, la Liceul de Arte – care va primi numele ”Regina Maria”; la Muzeul Național al Unirii și Sala Unirii – unde va avea loc semnarea unui protocol între Casa Regală a României, Consiliul Județean Alba și Primăria Alba Iulia și o lansare de carte; la Casa de Cultură a Sindicatelor – unde va avea loc un concert în onoarea Familiei Regale.
Referitor la protocolul ce va fi încheiat cu această ocazie, administrația locală din Alba Iulia precizează: ”Casa Regală a României împreună cu Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba au convenit asupra semnării unui protocol care să definească, încă o dată, rolul deosebit pe care îl joacă oraşul pe plan regional, naţional şi european. Protocolul va proiecta pe o perioadă de 10 ani modul de colaborare dintre cei trei parteneri subliniind în principal un calendar de activităţi ce se vor desfăşura în luna octombrie a fiecărui an ca expresie a susţinerii şi recunoaşterii publice reciproce. Temele propuse implică diverse domenii de activitate (educaţie, cultură, turism, diplomaţie ş.a.) şi se concretizează prin organizarea unor evenimente la nivelul municipiului Alba Iulia, ca expresie a susţinerii Casei Regale a României pentru obiectivele de dezvoltare locale, judeţene şi regionale şi în bună măsură ca apreciere a actorilor locali faţă de sprijinul şi vizibilitatea conferite judeţului Alba şi municipiului Alba Iulia de către Casa Regală a României”.
La aceeași ședință de Consiliu Local, aleșii din Alba Iulia vor aproba și modificarea denumirii unității de învățământ Liceul de Arte din Alba Iulia în Liceul de arte ”Regina Maria”, iar atestarea noii denumiri se va face tot în cadrul evenimentului ”Ziua Regalității”, în prezența Principelui Radu al României.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan