Corneliu Olar, supărat că nu se poate pune în fruntea protestatarilor, se războiește cu presa
Fostul deputat PDL Corneliu Olar și-a pierdut nu numai deputăția ci și simțul rațiunii. Acesta a acuzat reporterii ziarului Unirea că au mințit și au dezinformat în articolele privind mitingul împotriva proiectului minier de la Roșia Montană, organizat de el miercuri, 25 septembrie.
Olar pretinde că acolo au fost prezenți 1.000 de oameni și că au participat mai mulți primari din Apuseni: ”Să derulăm scurt evenimentele de săptămâna aceasta. A fost primul eveniment, scânteia sau flacăra cum i-am spus eu, la Albac. La Albac au fost în jur de 1.000 de protestanți (SIC !)” (vezi VIDEO)
Din fotografiile de la mitingul organizat de Corneliu Olar (AICI), unde a fost anunțată participarea a 11 primari, precum și din informațiile primite de la forțele de ordine care au asigurat desfășurarea în bune condiții a evenimentului rezultă clar că acolo nu au fost 1.000 de persoane, iar în afară de primarul din Horea și cel din Albac, restul aleșilor locali ori s-au pierdut pe cărările pădurilor ”dese” din Apuseni, ori au stat acasă. Cifra oficială a fost de aproximativ 300 și se pare că fostul deputat a învățat să numere de la fosta sa colegă de Parlament – Roberta Anastase.
O altă afirmație făcută de Corneliu Olar în fața jurnaliștilor prezenți a fost că, în toată cariera sa politică, nu a susținut nici măcar o dată proiectului minier de la Roșia Montană. (vezi VIDEO)
Această declarație nu dovedește decât că, asemenea majorității politrucilor de la noi, Olar nu are ”ținere de minte” și în acest sens există multe dovezi (confirmate și de alți colegi din presa locală). Un exemplu ar fi declarația dată în octombrie 2011 la Abrud, cu ocazia inaugurării unor obiective culturale, consemnată în Ziarul de Apuseni (AICI) și ne întrebăm: oare cine minte?
”Corneliu Olar-deputat de Alba: Nu pot decât să felicit întreaga administraţie locală a oraşului Abrud care a avut curajul să depună aceste proiecte şi să absoarbă fonduri europene, felicitări pentru cei care au muncit la aceste două proiecte. Pot spune astăzi că Abrudul, dintr-un oraş aproape mort a devenit un oraş dinamic. Aşa cum spunea domnul Dumitrel sperăm ca anul viitor în Abrud să reînvie şi activitatea economică. Cred în proiectul de la Roşia Montană şi cred că va fi un proiect şi pentru Abrud, pentru abrudeni. Cu toţii ne dorim locuri de muncă, avem nevoie şi de o casă de cultură, însă mai întâi avem nevoie de locuri de muncă. Tineretul trebuie să rămână aici să muncească, altfel ne punem întrebarea-pentru cine construim aceste obiective socio-culturale ? O să îi sprijin în continuare aşa cum am promis”. (SIC !)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors Polițiștii din Alba caută o minoră, în vârstă de 17 ani, din Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci