Un albaiulian dornic de câștig, înșelat cu 3.000 de euro prin metoda mașinii de cusut Zinger. Țeparul a fost reținut
Ieri 23 septembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale Bucureşti, a poliţiştilor Serviciului de Operaţiuni Speciale Alba, a poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu şi a luptătorilor din cadrul Serviciilor de Acţiuni Speciale ai Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Alba şi Sibiu, au reuşit identificarea şi reţinerea autorului unei fapte de înşelăciune cu modul de operare „Zinger”, comisă la data de 17 septembrie 2013.
Victima șarlatanului a fost un cetăţean din municipiul Alba Iulia.
Potrivit IPJ Alba, “în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că Nicolae Florin S., de 35 de ani, din comuna Moşna, judeţul Sibiu, cunoscut cu antecedente penale, a postat pe raza municipiului Alba Iulia, mai multe afişe prin care anunţa faptul că mai mulţi colecţionari germani achiziţionează, la preţul de 50.000 euro, maşini de cusut vechi.
Victima din Alba Iulia l-a contactat telefonic pe Nicolae Florin S., oferindu-i spre vânzare o astfel de maşină de cusut.
Pentru a se realiza tranzacţia Nicolae Florin S. i-a cerut victimei să se deplaseze în municipiul Blaj de unde trebuia să cumpere, de la o persoană indicată de el, un certificat de autenticitate, act care urma să însoţească maşina de cusut, în momentul tranzacţiei.
Victima, a plătit unui complice al învinuitului, suma de 3.000 de euro, contravaloarea certificatului de autenticitate, iar ulterior a încercat să-l contacteze telefonic pe învinuit care însă nu i-a mai răspuns, moment în care a realizat că a fost înşelată şi a anunţat poliţia.
În data de 23 septembrie 2013, a fost efectuată o percheziţie la un imobil din municipiul Sibiu, unde învinuitul locuieşte fără forme legale, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate, pentru continuarea cercetărilor, mai multe telefoane mobile despre care există suspiciunea că au fost folosite în activitatea infracţională, înscrisuri, un laptop, peste 1.000 de fluturaşi cuprinzând anunţul de achiziţionare de maşini de cusut vechi contra sumei de 50.000 de euro precum şi 100 de fluturaşi prin care o companie de publicitate anunţă angajarea de elevi/studenţi, pentru lipirea de pliante.
Faţă de învinuitul Nicolae Florin S. a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin 1 şi 3 din Codul Penal şi a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 24.09.2013, să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii lui activităţi infracţionale precum şi în vederea identificării ţi tragerii la răspundere penală a complicilor săi.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan