Primăria Alba Iulia: Unitățile de învățământ din municipiu sunt pregătite de începerea anului școlar
Toate unitățile de învățământ din municipiu sunt pregătite pentru desfășurarea anului şcolar 2013-2014 din punct de vedere administrativ.
”Conform uzanțelor și practicilor curente pe perioada vacanțelor de vară sunt abordate lucrări de întreținere la mai multe instituții de învățământ administrate de municipalitate”, precizează Mihai Coșer, purtător de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.
Au fost identificate ca fiind necesare diverse tipuri de reparații curente, dar și intervenții majore. La grădinița 11 s-a înlocuit pardoseala cu parchet pe o suprafață de 213 mp și s-au igienizat trei săli. De asemenea au fost prevăzute hidroizolații și zugrăveli lavabile pe o suprafață de 350 mp.
Grădinița nr. 15 a beneficiat de termoizolare pereți și zonă de acces 45 mp precum și pentru două săli de clasă.
În această toamnă, la Colegiul “Dorin Pavel” se va reface rețeaua termică afectată pe o lungime de 250 ml, implicit lucrări de refacere a carosabilului pe o suprafață de 80 mp.
În plus faţă de ce era prevăzut, s-a semnalat necesitatea unor intervenții de urgență la două săli de clasă din cadrul Colegiului “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, unde tavanul și tencuiala s-au deteriorat. Lucrările vor fi finalizate în timp util, pentru că noul an școlar să înceapă în condiții optime.
Potrivit reprezentantului administrației locale, în perioada următoare se va finaliza procedura de achiziție a lucrărilor ce vizează școala generală “Ion Agârbiceanu”.
”Elementele tehnice sunt complexe și vor remedia un neajuns actual prin amenajarea curții interioare. Sunt prevăzute terasamente pe o suprafață de 4.150 mp și realizarea de platforme pe o suprafață de 3.240 mp. Ulterior, pe aceste amplasamente se va amenaja un teren de sport prevăzut cu iarbă artificială, împrejmuit cu gard (total 800 mp). În prima etapă se vor executa conform limitei bugetare actuale pe 2013 (300.000 lei) terasamentele și platformele. Terenul va beneficia și de o instalație nocturnă ce înglobează 6 corpuri de iluminat. De asemenea sunt prevăzute rigole de scurgere ape pluviale pe 150 ml și amenajarea de spații verzi – 690 mp”, a mai spu Mihai Coșer.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan