Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Revoluţionari din Alba, impostori şi profitori!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Nu contest că există revoluţionari autentici, care şi-au riscat viaţa, ca să nu mai vorbesc despre cei ce au fost răniţi sau ucişi în acele zile. Dar, din câte mi-au spus unii dintre „actorii” acelor zile fierbinţi, printre revoluţionarii cu patalama s-au strecurat şi impostori, exact aşa cum se arăta recent într-un articol din cotidianul „Unirea”. Iar impostura este dublată de profit, respectiv de indemnizaţia din partea statului. Eu unul îl admir foarte mult pe domnul Ion Caramitru, care a înfiinţat o asociaţie a revoluţionarilor fără patalama, adică a celor cărora nimeni nu le poate contesta rolul jucat în decembrie 1989, dar care, din bun simţ şi pentru a se detaşa faţă de gaşca profitorilor, nu au cerut şi nu vor cere niciodată nimic de la statul român… În acest context trebuie să vă mărturisesc că eu însumi (poate că unii cugireni îşi mai aduc aminte) m-am aflat cocoţat pe gardul miliţiei din Cugir, încă din prima zi a declanşării revoltei, că am intrat împreună cu prietenul meu, boxeurul Dan Huştiuc, în sediul acesteia, care ardea, pentru a scoate de acolo nişte studenţi despre care se spunea că s-ar afla închişi în beciuri (îţi aminteşti, Dănuţ?), şi că ne-am străduit să-i scoatem pe miliţenii terorizaţi de frică, întregi, din sediul în flăcări… N-am reuşit. S-a tras pe lângă mine, puteam fi azi oale şi ulcele, dar, cu toate acestea, nu consider că am făcut cine ştie ce şi nici nu mi-a trecut vreodată prin cap să cer ceva, ca răsplată. Şi nici nu voi cere vreodată. Nici măcar recunoaştere…
Dar pentru că vorbeam despre indemnizaţiile revoluţionarilor, le redau mai jos, lăsându-vă pe dumneavoastră, cei ce aţi participat la evenimentele din decembrie 1989, să judecaţi dacă pe această listă se află şi impostori şi profitori: Abeaboeru Vasile (Stremţ) – 2.650 lei; Abrudean Nelu (Cugir) – 3.510 lei; Aldea Gheorghe (Alba Iulia) – 1.717 lei; Aldea Ion (Alba Iulia) – 1.717 lei; Antal Ladislau (Cetatea de Baltă) – 1.717 lei; Apolzan Nicolae (Alba Iulia) – 780 lei; Augustin Mărioara (Vinerea) – 780 lei; Babiţchi Mihai (Alba Iulia) – 2.654 lei;

Babiţchi Siegfrid Ingo (Alba Iulia) – 1.717 lei; Bălan Ciprian (Cugir) – 1.717 lei; Ban Anica (Cergău) – 1.717 lei; Banciu Dumitru (Valea Lungă) – 1.717 lei; Bărdaş Mihai Horea (Alba Iulia) – 1.717 lei; Bâscă Adriana Maria (Cugir) – 1.717 lei; Besoiu Marcel (Sebeş) – 1.717 lei; Beudean Lidia Rodica (Cugir) – 1.717 lei; Boar Petru (Blaj) – 780 lei; Boar Virginia (Blaj) – 780 lei; Bocănici Ioan (Cugir) – 2.654 lei; Borca Constantin (Sebeş) – 2.654 lei; Bordea Traian (Alba Iulia) – 1.717 lei; Boroş Petru (Cugir) – 1.717 lei; Botar Elena (Alba Iulia) – 1.717 lei; Bran Gheorghe (Sebeş) – 1.717 lei; Breaz Ioan (Mihalţ) – 1.717 lei; Budiu Mircea (Blaj) – 1.717 lei; Bukos Gheorghe (Alba Iulia) – 1.717 lei; Bulzan Liviu (Cugir) – 1.717 lei; Bura Nicolae (Vinerea) – 2.654 lei; Burzu Dorin (Alba Iulia) – 1.717 lei; Călugăr Teodor (Alba Iulia) – 1.717 lei; Chedea Alexandru (Cugir) – 1.717 lei; Cibu Iosif (Daia Română) – 1.717 lei; Cirlea Ioan (Alba Iulia) – 2.654 lei; Ciucur Ion (Mugeşti – Cugir) – 1.717 lei; Clonţa Mircea Ioan (Cugir) – 2.654 lei; Cojocaru Gheorghe (Cugir) – 2.654 lei; Cordea Aurel (Cugir) – 1.717 lei; Cormoş Adriana Claudia (Alba Iulia) – 1.717 lei; Constantea Vasile (Alba Iulia) – 1.717 lei; Costea Petru Dan (Berghin) – 1.717 lei; Costinaş Mircea Nicolae (Cugir) – 1.717 lei; Cotovanu Paul (Vinerea) – 2.654 lei; Crasnaveţ Cristian (Alba Iulia) – 1.717 lei; Cristea Ioan (Cugir) – 1.717 lei; Cristea Petru (Ighiu) – 1.717 lei; Cugerean Emil (Cugir) – 1.717 lei; Culda Dorel (Cugir) – 2.341 lei; Dan Eugen Mihail (Alba Iulia) – 3.511 lei; Danciu Alexandru (Vinţu de Jos) – 937 lei; Dănilă Petrea (Cugir) – 2.654 lei; Dârzu Mircea Nicu (Cugir) – 1.717 lei; Dascăl Emil (Blaj) – 2.654 lei; David Viorel Nicolae (Cugir) – 1.717 lei; Deneş Iosif (Blaj) – 1.717 lei; Dobreanu Ioan (Teiuş) – 2.654 lei; Dreghici Grigore (Săsciori) – 1.717 lei; Dreghiciu Eugen Nicolae (Alba Iulia) – 1.717 lei; Dulău Ionel (Blaj) – 2.654 lei; Eremia Vasilică (Cugir) – 1.717 lei; Făgădar Emanoil (Alba Iulia) – 2.654 lei; Făgărăşan Ioan Eugen (Zlatna) – 2.654 lei; Gaspar Oliviu (Alba Iulia) – 1.951 lei; Gatea Octavian (Alba Iulia) – 2.654 lei; Ghibu Gheorghe Marcel (Alba Iulia) – 1.717 lei; Glogoveţan Gheorghe (Cugir) – 3.511 lei; Goţia Petru (Alba Iulia) – 1.717 lei; Groza Ioan (Alba Iulia) – 1.717 lei; Groza Petrişor Petru (Alba Iulia) – 1.717 lei; Gruian Ana (Straja) – 2.654 lei; Gruian Ion (Şeuşa) – 1.717 lei; Hârceagă Ioan (Ocnişoara) – 1.717 lei; Hebean Simion (Bucerdea Grânoasă) – 1.717 lei; Herlea Olimpiu (Vinerea) – 1.717 lei; Hrişcău Ioan (Berghin) – 2.654 lei; Ianciuc Gheorghe (Ighiu) – 1.717 lei; Ileasă Simion (Vinerea) – 2.654 lei; Inurean Ioan (Miceşti) – 1.717 lei; Jibotean Traian (Cugir) – 1.717 lei; Laţiu Lucian (Sebeş) – 1.717 lei; Lazurca Ana (Alba Iulia) – 1.717 lei; Leahu-Groza Titus (Alba Iulia) – 1.717 lei; Mândroc Augustin (Alba Iulia) – 2.654 lei; Mărginean Felicia (Roşia de Secaş) – 2.654 lei; Mărginean Ioan (Cugir) – 1.717 lei; Mariş Sărăţean Gheorghe (Cugir) – 1.717 lei; Marosszeki Alexandru (Alba Iulia) – 1.717 lei; Moldovan Ovidiu (Blaj) – 2.341 lei; Motioc Elena (Cugir) – 1.717 lei; Muntean Ioan (Cugir) – 1.951 lei; Muşat Florin (Cugir) – 1.717 lei; Nedea Marin (Cugir) – 2.654 lei; Nistor Nicolae (Alba Iulia) – 1.717 lei; Niţă Constantin (Sebeş) – 1.717 lei; Onica Nicoleta Nina (Cugir) – 1.717 lei; Pal Andrei (Cugir) – 1.717 lei; Paşca Georgeta (Aiud) – 780 lei; Pauliuc Ilie (Alba Iulia) – 1.717 lei; Petrea Constantin (Sebeş) – 2.654 lei; Petrescu Nicolae (Alba Iulia) – 2.341 lei; Pisoiu Marius (Sebeş) – 1.717 lei; Poenar Dănilă (Cugir) – 1.717 lei; Pojar Ioan Emil (Alba Iulia) – 1.717 lei; Popescu Călin (Cugir) – 1.951 lei; Porumbariu Gheorghe Sorin (Alba Iulia) – 1.717 lei; Racolţa Moisă (Cugir) – 1.717 lei; Radu Ioana-Anamaria (Alba Iulia) – 1.717 lei; Rosa Ileana (Poşaga) – 780 lei; Rosa Mihai (Poşaga) – 780 lei; Rusu Ioan Florentin (Cugir) – 1.717 lei; Sabău Simona Maria (Cugir) – 1.717 lei; Silaghi Andrei (Cugir) – 1.717 lei; Simu Nicoleta Liliana (Cugir) – 1.717 lei; Simu Ştefan Dorin (Vinerea) – 1.717 lei; Sorca Mihai Claudiu (Alba Iulia) – 1.951 lei; Stan Romeu (Săliştea) – 1.717 lei; Suciu Gabriel (Alba Iulia) – 1.717 lei; Susan Mircea (Cugir) – 2.654 lei; Teodorescu Florean (Vinerea) – 1.717 lei; Teodorescu Ioana Diana (Vinerea) – 1.717 lei; Teodorescu Mihai Florin (Vinerea) – 1.717 lei; Teodorescu Valerica Mihaela (Vinerea) – 1.717 lei; Tokes Virgil (Sebeş) – 2.654 lei; Toma Vasile (Cugir) – 1.717 lei; Tricu Nicolae (Cugir) – 1.717 lei; Ursu Vasile (Alba Iulia) – 1.717 lei; Verdeş Sandor (Alba Iulia) – 1.717 lei; Voina Simona Veronica (Sebeş) – 1.717 lei; Zeng Octavian (Alba Iulia) – 1.717 lei; Zeng Victor (Ocna Mureş) – 1.717 lei; Zeng Winston Ladislau (Alba Iulia) – 1.717 lei; Zlatea Marin (Cugir) – 1.951.
În încheiere trebuie să menţionez trei lucruri. Mai întâi faptul că domnul Augustin Mândroc ne-a declarat recent că a renunţat la indemnizaţia de revoluţionar, iar despre domnul Ioan Popa, de la Transavia, ştim că, deşi a fost un participant activ, nu a cerut nimic! Iar mai apoi faptul că, în afară de cele 132 de persoane nominalizate mai sus, mai există încă vreo 40-50 de persoane pe alte două liste, respectiv foştii miliţieni, securişti şi militari care au fost răsplătiţi, pentru prestaţia lor din decembrie 1989, cu certificate de revoluţionar şi cu indemnizaţii pe măsură. Sperăm să vă putem pune la dispoziţie şi listele respective, cât de curând. Şi, în cele din urmă, trebuie să ştiţi că vreo 10-15 persoane dintre cele nominalizate mai sus au primit, pe lângă indemnizaţii, şi diferite suprafeţe de teren, pe care unii le-au şi vândut imediat, deşi legea interzicea acest lucru!

Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată” Zi neagră în lumea muzicală din România. Marius Bațu, un artist deosebit cu o voce minunată, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice. Anunțul decesului a fost făcut de Nicu Alifantis. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea