Accident mortal într-o pădure din Apuseni. Un tânăr a fost ucis de un copac în cădere
Un bărbat de 31 de ani din Lupșa, care se afla la tăiat lemne în pădurea din zona Valea Lupșii a decedat astăzi după ce a fost prins sub un copac.
Tânărul nu a avut nicio șansă să supraviețuiască impactului, fiind practic strivit de arbore.
La locul accidentului s-au deplasat polițiști și mai mulți localnici. Urmează, ca în urma cercetărilor să se stabiliească exact cum s-a petrecut dramaticul eveniment.
Se pare că, nenorocirea s-ar fi produs în momentul în care unul dintre ceilalți tăietori de lemne cu care victima se afla în pădure, respectiv tatăl și unchiul acestuia, a terminat de tăiat copacul ucigaș, de care tânărul nu a mai reușit să se ferească la timp.
UPDATE IPJ Alba: Azi-dimineață, în jurul orei 09,10, Poliţia Oraşului Baia de Arieş a fost sesizată cu privire la faptul că P.A., de 31 de ani, din comuna Lupşa, în timp ce desfăşura activităţi de exploatare forestieră într-o pădure de pe raza comunei, a suferit un accident, în urma căruia a decedat.
Din primele cercetări efectuate la locul faptei a rezultat că în dimineaţa acestei zile, P.A., împreună cu tatăl său în vârstă de 60 de ani, din comuna Lupşa şi cu unchiul său, în vârstă de 45 de ani, din aceeaşi comună, s-au deplasat în locul numit Pârâul Ciorii de pe raza localităţii Valea Lupşii, pentru a exploata în regim silvic arbori de fag pe care urmau să-i folosească pentru uzul gospodăresc.
În timpul ce lucrau, bărbatul de 31 de ani a fost prins de un buştean cu diametrul de 45 de centimetri şi o lungime de 8 metri, suferind leziuni care i-au provocat, pe loc, decesul.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.
Foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan