În primul meci amical din Serbia, CSU Alba Iulia a învins categoric Algeria!
CSU Alba Iulia a debutat cu un succes categoric în turneul din Serbia, împotriva selecţionatei Algeriei, meci disputat în această seară la Vrsac. Scorul a fost 93-27 (30-10, 24-6, 19-8, 20-3).
Deşi a efectuat deplasarea în ţara vecină în această zi, echipa albaiuliană a făcut spectacol împotriva naţionalei de pe „continentul negru”, prestaţia echipei conduse de Miroslav Popov şi George Lăncrănjan mulţumindu-l pe preşedintele CA al clubului. „Ţinând cont că a fost primul meci al verii, putem spune că ne bucură forma bună arătată de echipă, chiar şi în compania unui adversar care nu a excelat valoric. Totuşi am jucat cu naţionala Algeriei, dar nu ne îmbătăm cu apă rece„, a precizat Bogdan Duma.
Principalele marcatoare au fost Tiffany Brown – 19, Jessica Bradley – 17, Sasa Cadjo – 16, Anemarie Părău – 14, Jovana Vukoje – 14, Chastity Reeed – 13 (au mai evoluat Alexandra Uiuiu, Idiko Nagy, Larisa Toma; Breanna Salley – n-a jucat)
În lotul deplasat nu au fost incluse junioarele Sica Cuzic, Mihaela Gherman şi Andreea Beldian.
*Vineri, două meciuri
Vineri, tot la Vrsec sunt alte două întâlniri, cu echipa locală (ora 12.30), respectiv naţionala Senegalului (ora 20.00). În weekend este prevăzută participarea la un patrulater la Vrbas, alături de Partizan Belgrad, Radivoj Korac şi BC Danzio Timişoara, primul meci fixat fiind sâmbătă, 7 septembrie, la ora 15.30, cu echipa gazdă, Radivoj Korac.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 4: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” Macarie (Adu Academy Șona)
În Sâmbăta Mare, Liga 4, etapa a 25-a: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica, cu „careu” Mihu (4 reușite)! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” (5 goluri) Macarie (Adu Academy Șona) *Limbenii Limba – Performanța Ighiu 1-0 (1-0). Victorie prețioasă a nou-promovatei, împotriva unui oponent cu pretenții la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 14 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale