Peste 3.600 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi începând cu 3 septembrie
Poștașii, victime ale managementului de stat
Restructurările din ultima perioadă a instituțiilor și a companiilor naționale de stat, cum este cazul ANAF sau Poșta Română, dau fiori miilor de angajați ce urmează să își piardă locurile de muncă, în urma testărilor profesionale.
Nu mai puțin de 3.650 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi începând cu 3 septembrie, din totalul de peste 32,000 de salariați ai companiei, în cadrul procesului de restructurare a soceietății cu capital majoritar de stat..
Reorganizarea vizează restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de salariaţi ai operatorului poştal.
Acţionarii CNPR sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională MSI – 75% şi Fondul Proprietatea – 25%.
„În perioada 18 – 23 august, un număr de 2.392 de angajaţi ai companiei au optat individual, în scris, pentru disponibilizarea colectivă. În perioada 28 – 31 august va avea loc testarea profesională a angajaţilor, având ca obiectiv selectarea personalului care va fi disponibilizat, pe baza cunoştinţelor specifice posturilor ocupate. La finalul procesului de restructurare, din Poşta Română vor fi disponibilizaţi în total 3.650 de angajaţi, pe baza procedurii şi a setului de criterii stabilite de conducerea companiei, de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România”, se arată într-un comunicat al companiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan