Jandarmii vor fi prezenți în număr mare la Festivalul Fânfest de la Roșia Montană
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba va asigura în perioada 15 – 20 august măsurile de ordine publică pe timpul celei de-a 8-a ediţii a Festivalul ,,Fân Fest”.
Potrivit Jandarmeriei Alba, „alături de jandarmii din Alba se vor afla efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” – Târgu Mureş şi, împreună, vor acţiona pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi disciplină publică şi preîntâmpinarea apariţiei unor evenimente negative.
Manifestarea cultural artistică se va desfăşura în localitatea Roşia Montană şi se aşteaptă un număr mare de participanţi. Efectivele de jandarmerie vor acţiona în scopul protecţiei acestora, vor urmări preîntâmpinarea unor situaţii tensionate şi vor asigura o intervenţie rapidă pentru combaterea faptelor antisociale sau a altor acţiuni care pot afecta grav liniştea şi ordinea publică.
Pentru evitarea incidentelor, le recomandăm celor care vor lua parte la acest eveniment cultural să respecte indicaţiile organizatorului şi ale forţelor de ordine, să manifeste respect faţă de persoane şi bunurile acestora, să evite consumul excesiv de alcool şi implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul în care sunt martori la săvârşirea unor fapte antisociale să solicite ajutorul echipajelor de jandarmerie. De asemenea, le reamintim că în conformitate cu prevederile Legii 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente. În plus, aducem în atenţie că, potrivit aceluiaşi act normativ, fapta de opunere cu violenţă faţă de organizatori, împuterniciţii acestora sau faţă de forţele de ordine ori împiedicarea lor de a-şi exercita atribuţiile legale privind asigurarea ordinii în desfăşurarea adunărilor publice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Primăria municipiului Alba Iulia se va aproviziona cu energie durabilă, sigură și competitivă prin testarea unor noi soluții de captare a energiei solare
Primăria municipiului Alba Iulia se va aproviziona cu energie durabilă, sigură și competitivă prin testarea unor noi soluții de captare a energiei solare Proiectul „Flex2Energy” finanțat prin programul Horizon Europe, propune aprovizionarea cu energie durabilă, sigură și competitivă având ca obiectiv dezvoltarea și testarea unor noi soluții de captare a energiei solare și producție de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918