Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

România are cea mai mare scădere pentru autoturismele Dacia în 2013

Dragoş Suciu

Publicat

în

România a coborât pe locul opt la nivelul înmatriculărilor Dacia din Europa în primul semestru al acestui an, de pe locul şase, în acelaşi interval din 2012, potrivit datelor asociaţiilor constructorilor auto din Europa centralizate de ziarul Financiar. 

Evoluţia a fost determinată de scăderea puternică a pieţei locale cumulată cu creşterea vânzărilor în Europa de Vest. Pieţe precum Franţa şi Germania au crescut cu aproape 10%.

Astfel a fost depăşită nu doar de Franţa şi Germania, ci şi de Italia, Turcia, Spania, şi mai nou chiar de Belgia şi Marea Britanie, Regatul Unit fiind, alături de Irlanda şi Cipru, cea mai nouă piaţă pentru marca autohtonă.

Înmatriculările Dacia pe piaţa din Marea Britanie au atins un nivel de aproape 7.000 de unităţi în prima jumătate a acestui an, potrivit datelor Societăţii Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile, în timp ce în acelaşi interval de timp în România s-au înmatriculat mai puţin de 6.500 de autoturisme Dacia. Mai mult, dacă tendinţa actuală va continua, la finalul anului când vor fi luate în calcul şi pieţele africane precum Maroc şi Algeria, România ar putea ieşi din top 10, mai ales că cele două pieţe au depăşit-o pe cea locală în 2012.

Dacă în România sunt înmatriculate lunar în medie 1.100 – 1.200 de autoturisme Dacia, în Marea Britanie deja s-a ajuns la un volum de aproape 1.900, după ce în ianuarie s-au înregistrat 300 şi niciunul în februarie.

Sursa: zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea