IPJ Alba cercetează împrejurările în care au apărut desene cu steagul Ungariei pe stâncile din Râmeț
În urma unei sesizări făcute sâmbătă de reprezentanții unei asociații ecologice din Alba care au semnalat faptul că, pe câteva stânci din Cheile Râmeţului apare desenat steagul Ungariei, poliţiştii din Alba au declanşat o anchetă,
Purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminiţa Prodan, a declarat pentru AGERPRES că poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă, de către reprezentanţii unei asociaţii ecologice că pe stânci din Cheile Râmeţului au apărut nişte desene reprezentând steagul maghiar, de diferite dimensiuni, cu dimensiuni între 30 de centimetri şi un metru.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări au apărut aceste desene.
„Am fost sesizaţi de o asociaţie ecologică în condiţiile în care zona respectivă este protejată ecologic, fiind rezervaţie naturală. Am deschis o anchetă pentru a verifica cine a făcut desenele respective, însă nu am reţinut încă nicio infracţiune. Deocamdată, nu sunt date din care să rezulte că aceste desene ar fi fost realizate de către extremişti maghiari„, a spus Luminiţa Prodan precizând că politiștii s-au deplasat la fata locului, în zona de campare și i-au legitimat pe turiști.
Aceasta a mai spus că zona respectivă este una greu accesibilă și că nu se știe când anume au fost făcute desenele respective.
Sursa: AGERPRES
FOTO: albamont.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan