Rămâi conectat

Curier Județean

Accident rutier Între Teiuș și Gârbova – coliziune între două autovehicule, fără victime

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

accident alcoolemieDouă autovehicule au intrat în coliziune pe DN1, între Teiuș și Gârbova, în noaptea de joi spre vineri, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

La locul accidentului se desfășoară cercetări, motiv pentru care sensul Aiud Teiuș este blocat, traficul efectuându-se, alternativ, pe cealaltă bandă.

Din primele date de la fața locului rezulta ca a fost vorba de o tamponare între un autocamion și un tractor, acesta din urmă fiind lovit din spate deoarece nu era semnalizat corespunzator.

UPDATE:În noaptea de 8/9 august, pe DN 1, în afara localităţii Aiud, în timp ce a condus o autoutilitară în direcţia Alba Iulia – Cluj, Gheorghe B., de 69 ani, din Turda, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţă de un tractor care avea ataşată o remorcă, condus de I.G., de 36 de ani, din municipiul Aiud, intrând în coliziune cu aceasta. În urma impactului tractorul a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu semiremorca unei autoutilitare, condusă de un bărbat de 51 de ani, din Cluj Napoca. În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că remorca ataşată de tractorul implicat în accident nu era semnalizată în mod corespunzător şi nici nu este înmatriculată în circulaţie. Faţă de Gheorghe B., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminița Prodan.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Doliu la Consiliul Județean Alba: Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani

Bera Larisa

Publicat

în

Doliu la Consiliul Județean Alba: Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani Este doliu la Consiliul Județean Alba. Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani. „𝐷𝑟𝑎𝑔𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑎̆, 𝐶𝑎𝑚𝑒𝑙𝑖𝑎 𝐿𝑎𝑧𝑎̆𝑟, 𝑛𝑒-𝑎 𝑝𝑎̆𝑟𝑎̆𝑠𝑖𝑡 𝑎𝑠𝑡𝑎̆𝑧𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑖𝑚𝑖𝑛𝑒𝑎𝑡̧𝑎̆, 𝑙𝑎 𝑑𝑜𝑎𝑟 49 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖. 𝐶𝑎𝑚𝑖 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea