Ministerul Sănătăţii solidar cu politica Guvernului: Nu am propus introducerea unei noi taxe în sănătate
Ministerul Sănătăţii spune că nu a propus introducerea vreunei taxe suplimentare în sănătate, arătând însă că este solidar cu Guvernul în politica pe care acesta o stabileşte, precizarea fiind făcută în legătură cu informaţia privind posibilitatea introducerii CASS pentru venituri din chirii.
„Politica fiscală, care include stabilirea impozitelor şi taxelor, este responsabilitatea Ministerului de Finanţe, şi nu intră în atribuţia Ministerului Sănătăţii. De asemenea, Ministerul Sănătăţii nu a avansat nicio propunere pentru introducerea vreunei taxe suplimentare în sănătate. Ministerul Sănătăţii este solidar cu întregul Guvern în politica pe care acesta o stabileşte”, se arată într-un comunicat de presă al MS
Potrivit unor surse oficiale, în ultimele negocieri ale Guvernului cu FMI s-a discutat despre impunerea, începând cu anul viitor, a unor noi taxe aplicate asupra veniturilor provenite din închirierea imobilelor.
Ministerul Finanţelor a precizat, marţi seară, într-un comunicat de presă, că introducerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obţinute din chirii de către persoanele fizice, prevăzută în noua scrisoare cu FMI, reprezintă doar „un prim pas” pentru ca aceste contribuţii să fie plătite de persoanele care obţin venituri din altă sursă decât salariul.
„Referitor la introducerea CASS (contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) în cazul veniturilor obţinute din chirii de persoanele fizice, precizăm ca această măsură are în vedere lărgirea bazei de contribuţie, reprezentând un prim pas în vederea implementării unei abordări fiscale unitare, astfel încât contribuţiile pentru sănătate să fie plătite de către persoanele care obţin venituri şi din alte surse decât cele de natură salarială”, a arătat Ministerul Finanţelor.
Şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a declarat săptămâna trecută, referindu-se la modificarea Codului Fiscal, că este necesară şi lărgirea bazei de contribuţii sociale, astfel încât sistemul să poată fi durabil şi sustenabil.
Autorităţile române au convenit la finele lunii iulie cu FMI şi Comisia Europeană (CE) un acord preventiv pe doi ani care va totaliza 4 miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale, acordul stand-by urmând să fie discutat de boardul FMI în toamnă.
Cel mai recent acord al României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro şi finalizat în luna iunie, a fost de asemenea de tip preventiv, după o înţelegere stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari
Recalcularea pensiilor va mai dura încă cel puțin un an. Vești proaste pentru pensionari Vești proaste pentru pensionari din România: recalcularea pensiilor, un proces vital pentru aplicarea noii legi, se va prelungi cel puțin încă un an. Reprezentanții sindicalițtilor atrag atenția asupra volumului de muncă excesiv și subdimensionării personalului, care îngreunează finalizarea recalculărilor. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum 2 zile
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci