Probleme în cadrul AIDA-TL. Primarul comunei Cricău anunță că nu poate plăti subvențiile pentru transportul public
Emil Lupșan, primarul comunei Cricău, prezent astăzi la o conferință de presă organizată la sediul PNL Alba, a tras un semnal de alarrmă privind funcționarea Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba – Transport Local (AIDA-TL).
Acesta susține că bugetul comunei nu poate suporta sumele, reprezentând cotizație și subvenții, pe care primăria trebuie să le plătească STP Alba, prin AIDA, pentru transportul public de persoane de care beneficiază localnicii. În acest sens, doar pentru primele 5 luni ale anului 2013, primăria are de plătit o factură de 40.000 de lei.
Emil Lupșan reproșează AIDA faptul că nu i s-au prezentat dinainte costurile la care se vor ridica serviciile de transport, insitându-se mai mult pe beneficii și astfel s-a trezit acum în imposibilitatea de a plăti banii solicitați. Edilul susține că în această situații se află mai multe comune membre AIDA, cum este cazul localității Întregalde sau Ciugud, deși toți primarii au fost inițial încântați să fie cooptați în asociație și să beneficieze de un transport modern pentru cetățenii din comună, însă, cu timpul, și-au dat seama că “pe cât e de modern, pe atât e de costisitor”.
O parte dintre cei 2.169 de locuitori ai comunei Cricău nu sunt de acord ca din taxele și impozitele pe care le plătesc să fie suportate subvențiile pentru localnicii care folosesc frecvent serviciile STP Alba. În medie, în fiecare lună se înregistrază peste 1.000 de călători plătitori de bilet din Cricău, plus alte aproximativ 160 de persoane, care au abonament. Prețul unui bilet este de 5 lei, iar cel al unui abonament este de 130 lei.
O soluție pentru rezolvarea problemei, pe termen scurt însă, ar fi în opinia primarului Lupșan, un sprijin financiar oferit din partea Consiliului Județean, reducerea cheltuielilor la societatea de transport și majorarea tarifelor la bilete de la 5 la 6 lei, respectiv de la 130 la 150 lei pe lună pentru un abonament, cel puțin la nivelul transportului județean
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Rețeaua de canalizare din comuna Valea Lungă va fi extinsă. Primăria a primit acordul din partea APM Alba
Rețeaua de canalizare din comuna Valea Lungă va fi extinsă. Primăria a primit acordul din partea APM Alba Agenția Pentru Protecţia Mediului Alba a decis, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul sedinţei CAT din data de 12.11.2024, ca proiectul „Extindere rețea de canalizare în Comuna Valea Lungă, sat Valea Lunga și sat Lunca”, nu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act