Casele tradiţionale din judeţul Alba, subiect de expoziţie la Muzeul Naţional al Unirii
Singurele case ţărăneşti cu acoperiş din piatră din judeţul Alba se află la Ceru Băcăinţi iar în zona Munţilor Apuseni cele mai vechi şi cele mai răspândite locuinţe au o singură încăpere la fel cum casele ţărăneşti cu tindă sunt cele mai frecvent întâlnite în Transilvania. Astfel de curiozităţi pot fi aflate din expoziţia temporară vernisată ieri la Muzeul Unirii din Alba Iulia şi intitulată „Arhitectura tradiţională din judeţul Alba”. De fapt, expoziţia îşi propune să reliefeze transformările şi modul de evoluţie a construcţiilor, în cadrul gospodăriei ţărăneşti din judeţul Alba, pe o perioadă de timp cuprinsă între începutul secolului al XIX-lea şi până în prima jumătate a secolului al XX-lea. Pe lângă pozele şi planşele care înfăţişează case şi detalii de arhitectură din toate zonele etnografice ale judeţului, cu această ocazie au fost expuse mai multe machete realizate de specialiştii laboratorului de restaurare din cadrul muzeului albaiulian sub coordonarea restauratorului Dan Anghel, ce reprezintă diverse ansambluri arhitectonice. „Expoziţia cuprinde cele mai importante zone ale judeţului Alba şi anume Munţii Apuseni cu Valea Ampoiului, Ţara Moţilor, Valea Arieşului, Mocănimea Arieşului, Mocănimea Aiudului, Mocănimea Munţilor Trascău, apoi Podişul Secaşelor cu arhitectura românească şi săsească deosebită, apoi casele maghiarilor din zona Munţilor Trascău şi casele din Roşia Montană cu influenţă urbană. Ne-am ocupat de asemenea şi de reprezentarea anexelor gospodăreşti dar şi a instalaţiilor vechi ţărăneşti – mori de măcinat, vâltori folosite la finisarea pânzeturilor, şteampuri folosite la prelucrarea minereului”, a declarat muzeograful Adriana Ţuţuianu, coordonatoarea expoziţiei vernisată ieri. Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi-a exprimat speranţa ca expoziţia să constituie o bază de informare pentru arhitecţii din judeţul Alba care, de multe ori, nu ţin cont de specificul zonelor etnografice şi dau soluţii care nu se încadrează în peisaj. „Arhitecţii din judeţul Alba ar trebui să ţină cont mai mult de specificul arhitecturii tradiţionale pentru că ei sunt responsabili de aspectul de multe ori neplăcut al localităţilor”, a precizat Dumitrel. Evenimentul de ieri a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba, Muzeu Etnografic al Transilvaniei, Asociaţia Arta Tradiţională şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. Expoziţia poate fi vizitată până în data de 31 septembrie 2011. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act