La Sebeş, noi servicii sociale pentru persoanele aflate în dificultate
Încă din luna martie a acestui an, în municipiul Sebeş funcţionează, sub egida Asociaţiei Diakoniewerk International, Centrul de Consiliere Socială şi Îngrijire la Domiciliu. „Asociaţia are ca scop promovarea asistenţei sociale, de caritate şi de întrajutorare a semenilor în spiritul creştin, asistarea şi reabilitarea persoanelor cu dizabilităţi, protecţia şi includerea lor în societate. Diakoniewerk International activează de 4 ani în municipiul Sibiu şi îşi desfăşoară activitatea în acordarea de servicii de asistenţa socială specializate pe persoanele cu dizabilităţi. Experienţa acumulată în Centrul Ocupaţional pentru persoanele cu dizabilităţi din Sibiu, precum şi în consilierea familiilor, care au persoane cu dizabilităţi în îngrijire ne arată că pentru acest grup ţintă este totuşi, mare nevoie de consiliere, sprijin şi oferte de servicii sociale. Astfel, ca urmare a cererii existente, cu sprijinul Parohiei Evanghelice din Sebeş, am deschis un al doilea punct de lucru, un Centru de Consiliere Socială, pentru a oferi acestor persoane, dar nu numai, îndrumarea şi sprijinul de care au nevoie”, a menţionat Iulia Pascal de la Asociaţia Diakoniewerk. Beneficiarii serviciilor sociale sunt persoanele cu dizabilităţi, vârstnicii dependenţi de aparţinători şi familiile acestora, precum şi persoanele expuse riscului de sărăcie, care vor avea parte de consiliere şi îndrumare către alte tipuri de servicii specializate, care le-ar putea oferi sprijinul necesar. „Persoanelor care solicită consiliere li se va oferi, eventual, şi sprijin financiar, în funcţie de situaţia veniturilor şi a nevoilor fiecăruia, pentru achiziţionarea de bunuri şi de materiale ajutătoare, cum ar fi scaune cu rotile, cârje, ochelari etc. sau li se vor oferi subvenţii pe termen scurt la plata costurilor pentru încălzire, curent, alimente, medicamente etc. Aceste subvenţii sunt acordate pe baza unor criterii obiective şi în urma efectuării de anchete sociale şi vizite la domiciliu”, a specificat Iulia Pascal. De activităţile din centrul din Sebeş, cu sediul în strada Piaţa Primăriei nr. 6, funcţional din luna martie, se ocupă un asistent social, în colaborare cu coordonatorii proiectului de la Sibiu şi din Austria. Deschiderea oficială a acestuia va avea loc în luna octombrie a acestui an. Până atunci însă, persoanele care se încadrează în categoriile celor cărora li se adresează serviciile centrului, se pot adresa asistentului social din centru. Dacă există persoane care doresc să ofere sprijin material sau financiar în vederea bunei desfăşurări a activităţii asociaţiei aceştia pot lua legătura cu reprezentanţii centrului la sediul organizaţiei din Sebeş. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Cultură Educație
Elevul fruntaș Daniel Cârnaț, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, premiul I la un concurs de literatură și arte vizuale dedicat poetului Lucian Blaga
Elevul fruntaș Daniel Cârnaț, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, premiul I la un concurs de literatură și arte vizuale dedicat poetului Lucian Blaga Elevul fruntaș Daniel Cârnaț s-a remarcat din nou în cadrul activităților culturale datorită Premiului I obținut la etapa județeană și apoi la cea națională a Concursului de literatură și arte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie