Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Cultură Educație

A doua tabără „Floare de Colţ” pentru copiii din centrele educaţionale ale Filantropiei Ortodoxe Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Săptămâna aceasta – 22-28 august, Programul de Tabere „Floare de colţ” găzduieşte, la Durău, în judeţul Neamţ, a doua serie de copii din centrele educaţionale ale Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Pe parcursul a şapte zile, 75 de copii, însoţiţi de educatori, din Centrele educaţionale „Sf. Nicolae” Alba Iulia, „Sf. Gheorghe” din Sebeş şi de la Centrul educaţional „Sf. Mucenic Ciprian”, Ocna Mureş, vor avea parte de un program educaţional special, în care se vor destinde şi relaxa, uitând preţ de câteva zile că viaţa şi condiţiile sociale de acasă nu le-a oferit cele mai bune şanse.
A doua serie de copii din Tabăra „Floare de colţ” se va bucura de acelaşi spirit de aventură pe crestele munţilor, vor căuta comori ascunse şi se vor prinde în jocul orientării turistice, ca să-şi poată îmbogăţi memoria cu clipe de bucurii şi vise împlinite, pe care le vor păstra în suflet pentru tot restul vieţii.
De asemenea, pentru această serie, programul taberei va mai include şi câteva drumeţii – la Cascada Duruitoarea şi la Copacul Singuratic -, o excursie de o zi la lacul Bicaz, unde se vor plimba cu vaporaşul, la Mănăstirea Pângăraţi, la Mănăstirea Bistriţa şi la Piatra Neamţ, unde vor traversa oraşul într-un tur aerian cu telegondola şi unde vor vizita Parcul Zoologic „Cozia”.
Înainte cu o seară de întoarcerea acasă (care va fi pe 28 august), copiii se vor strânge în jurul unui foc de tabără şi vor participa la întreceri sportive cu caracter interactiv. Totul pentru ca-n sufletul lor să se reaşeze, la loc de cinste, zâmbetul şi bucuria inocenţei şi-a gândurilor simple, de copil, căruia Biserica şi şcoala îi poartă grija şanselor egale în faţa vicisitudinilor vieţii.
Proiectul Reţea interregională de centre educaţionale este cofinanţat din Fondul Social European prin Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”, OIPOSDRU MECTS şi are ca scop prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi menţinerea în sistemul de educaţie a 500 de elevi din regiunile Centru şi Vest prin crearea unei reţele de centre educaţionale. Activitatea de dezvoltare de acţiuni specifice pentru îmbunătăţirea şi promovarea abilităţilor sociale în scopul facilitării integrării sociale este parte integrantă din acest proiect prin care se derulează taberele „Floare de colţ” de la Durău.
Proiectul este implementat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu DGASPC Alba, DGASPC Mureş, DGASPC Timiş, Arhiepiscopia Timişoarei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Reghin.
Liviu STANCIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

 Festival de Romania 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea