DN14B din zona Blaj, DN74 și DN75 din zona Munților Apuseni vor intra în reparații în acest an
Liberalul Florin Roman, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, a declrat luni, că ministerul condus de Dan Șova, a răspuns pozitiv adreselor trimise de către administrația județeană pentru alocarea de fonduri pentru reparația mai multor drumuri județene cu probleme. Este vorba despre cei 19 kilometri din DN14 B – care face legătura între Blaj și Copșa Mică, DN74 – care leagă județul Alba (Almașu Mare, Cib) de Hunedoara, în Munţii Apuseni și DN 75 de la Buru spre Arieșeni, limită cu județul Bihor.
Astfel, până în toamna acestui an, la aceste drumuri vor începe și vor fi finalizate parțial lucrările de reparație – turnare covor asfaltic.
În cazul celor 19 kilometri din DN14 B, pentru a căror reabilitare a insistat și compania BOSCH din Blaj, licitația a fost deja organizată și câștigată de firma Florea Grup din Alba. Urmează ca și contractul să fie semnat în luna august, când vor începe și lucrările.
„În urma întâlnirii pe care am avut-o la Blaj cu ministrul Dan Șova, am discutat despre alocarea de fonduri pentru DN14B, acei 19 km de drum de la ieșirea din Blaj până la limită cu județul Sibiu spre Copșa Mică, solicitare venită în mod special din partea companiei Bosch, pentru că au nevoie de drumuri pe care să-și aducă materialele și pe care să-și scoată producția.
Am obținut promisiuni că, în luna august, după rectificare bugetară care va avea loc în 31 iulie, vor fi alocați banii pentru aceste investiții“ a declarat Florin Roman.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Parlamentul European va avea birou de colaborare cu procurorul european: Mecanism de lucru pentru lupta anticorupție
Parlamentul European va avea birou de colaborare cu procurorul european: Mecanism de lucru pentru lupta anticorupție Vicepresedintele Parlamentului European, Victor Negrescu (S&D), a declarat în cadrul unui briefing cu presa ca a reușit să impună o îmbunătățire a mecanismului de lucru pentru lupta anticorupție la nivelul Parlamentului European. Chiar luni, 25 noiembrie a fost luata […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum o zi
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă