CJ Alba nu poate „scăpa” de o povară imobiliară ultracentrală
Consiliul Judeţean Alba a eşuat în încercarea de a scoate din nou la vânzare imobilul în suprafaţă de peste 2000 de metri pătraţi pe care îl deţine în centrul oraşului, spaţiu situat în sediul central al Băncii Raiffeisen. Proiectul care propunea vânzarea prin procedura licitaţiei cu strigare a acestuia, contra sumei de 500.000 euro a fost retras de pe ordinea de zi după ce consilierul liberal Mihai Nicuşor a sesizat că a fost încălcată procedura de redactare a documentului. CJ Alba încearcă să vândă acest imobil încă din anul 2004, răstimp în care a organizat mai multe licitaţii în urma cărora nu s-a stabilit niciun câştigător. Clădirea a intrat în proprietatea privată a judeţului Alba în 2003, fiind preluată atunci ca investiţie în curs de realizare. Numai că pentru punerea în funcţiune a acesteia era necesară alocarea unor fonduri de investiţii în valoare de aproximativ 2 milioane de euro, bani de care Consiliul Judeţean Alba nu a dispus. Drept urmare, clădirea compusă din subsol, parter, mezanin, 3 etaje şi pod s-a degradat continuu. Posibilii doritori sunt ţinuţi la o parte cel mai probabil de suma mare pe care ar trebui să o investească pentru ca spaţiul să devină funcţional dar şi de faptul că accesul în clădire le este peste mână, intrarea făcându-se pe o uşă în lateral. Iniţiativa CJ Alba de a organiza o nouă procedură de vânzare are la bază faptul că nici pentru acest an nu s-au putut prevedea fonduri pentru finalizarea investiţiei. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată”
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată” Zi neagră în lumea muzicală din România. Marius Bațu, un artist deosebit cu o voce minunată, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice. Anunțul decesului a fost făcut de Nicu Alifantis. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej