„Ce-ar fi rămas din operele marilor noştri scriitori, dacă n-ar fi apărut revistele de cultură?”

– Într-un comentariu la o carte de-a ta, Constanţa Buzea a scris în „România Literară” că, din poemele lui Aurel Pantea, înţelege fiecare atât cât este pregătit să înţeleagă. Să fie vorba despre faptul că poezia ta era atunci, ca şi acum, oarecum încifrată şi implicit rezervată iniţiaţilor. Încifrarea aceasta este un act deliberat „al ultimului taliban al modernismului românesc, al ultimului dispreţuitor făţiş de cititori”, aşa cum pare să creadă Al. Cistelecan sau ascunzişul perfect pentru sensibilitatea ultragiată a sufletului tău de poet?
– Nu sunt un dispreţuitor al cititorului. E drept, când scriu, în timp ce elaborez poemul, nu mă gândesc la nimeni, deci nici la vreun cititor. Prezenţa virtuală a cititorului e asigurată însă de natura dialogală a limbii şi spiritului poetic. Această virtualitate se activează la fiecare lectură a poemului. Fără această virtualitate a prezenţei cititorului, literatura, aşadar, nici poezia nu şi-ar avea rostul. Orice poem se adresează oricărui cititor. Doamna Constanţa Buzea avea dreptate într-un sens mai general. Din orice poem, un cititor înţelege cât „este pregătit să înţeleagă”. Un poem autentic, un poem puternic, dincolo de schimbarea conceptelor de literatură, străbate vremile şi se adresează oricărui cititor, din orice timp, cu aceeaşi forţă. Semantic, el se regenerează perpetuu. Poemul puternic are un nucleu de semnificaţii din care se pot nutri toţi oamenii, deoarece el se adresează tuturor, el este, din această perspectivă, inepuizabil. Nu scriu încifrat. Poemele mele sunt tot atâtea confesiuni. Dacă am o sensibilitate ultragiată de prezenţa răului în om şi în lume, acest lucru a fost remarcat de exegezele critice de care s-a bucurat poezia mea. Cistelecan, cel mai cu autoritate critic de poezie de la noi, mi-a făcut onoarea să scrie de câteva ori despre poezia mea.

– În ce măsură raportul dintre literatură şi adevăr influenţează valoarea celei dintâi?
– Problema adevărului în poezie şi literatură s-a pus odată cu primele reflecţii despre literatură în cultura europeană. Începuturile acestei relaţii se situează în Grecia clasică, Grecia lui Pericle, dar şi a lui Platon şi Aristotel, dar şi a tragedienilor. Problema e dezbătută şi azi. Cred că fiecare perioadă culturală semnificativă o reia. Platon argumenta că poezia nu poate cunoaşte adevărul, deci poeţii trebuie alungaţi din cetatea sa ideală. Găseşte, totuşi, o situaţie în care poetul poate spune adevărul. E vorba de situaţia în care prin versurile poetului vorbeşte o divinitate. Aici se găseşte sursa teoriei inspiraţiei poetice. Vine Aristotel şi zice că poezia nu comunică adevărul, ci verosimilul, deci o realitate asemănătoare adevărului. Aceste două atitudini faţă de problema adevărului în poezie sunt paradigmele acestei idei. Ele au străbătut secolele, cu nuanţele de rigoare, şi sunt încă teribil de vii. Te întreb, însă, despre ce fel de adevăr vorbim? Există un adevăr ştiinţific, unul filosofic, unul politic, unul raţional, altul afectiv etc., dar există şi un adevăr poetic. Poetul e interesat de adevărul poetic. Acesta se constituie simultan cu poemul. Un poem slab, un poem neizbutit e mincinos, el nu spune adevărul. Condiţia tehnică, estetică, poetică, în ultimă instanţă, e nevoie să fie impecabilă. Numai astfel poate poemul să spună adevărul. Iar modurile de a spune adevărul poetic sunt potenţial infinite. În acest sens, valoarea unui poem se judecă după puterea sa de a spune adevărul, adică după cât de bine este scris.
– Într-un recent editorial din „Evenimentul zilei”, Mircea Cărtărescu vorbea cu durere nedisimulată despre „apocalipsa valorilor”, cu referire la anti-intelectualismul presei de astăzi, dar şi la alte anomalii care ne scot din minţi. În acest context terifiant, mai e posibilă mântuirea?
– Sunt destui ziarişti, e plină grădina, inculţi, agresivi, agramaţi, dominaţi până la disperare de gândul afirmării de sine, cu orice preţ. Peste tot, în presa scrisă, în cea vorbită şi în cea vorbită şi televizibilă. Existenţa lor, dacă mai şi au succes de cititori, auditori, privitori, spune ceva despre condiţia umană de acum, dar şi despre un anume marasm al valorilor. N-aş vorbi, totuşi, despre o revelaţie ultimă. Marasm al valorilor a cunoscut umanitatea în repetate rânduri. Popoarele din Estul Europei au ieşit în urmă cu douăzeci de ani dintr-un asemenea marasm. Abia au ieşit, şi au intrat în altul, de altă natură. S-ar putea ca acest din urmă marasm să vorbească despre o criză a omului. Dragă prietenă, ştii că Europa e, spiritualmente vorbind, produsul creştinismului. Declinul moralei creştine în conştiinţa umană poate duce la adevărate dezastre. Dacă adăugăm la acest proces şi proasta educaţie, cataclismele sunt posibile oricând. Mântuirea de care vorbeşti e o problemă personală, dar e făcută posibilă de o anume morală şi de un sistem de educaţie riguros. Şcolile proaste produc oameni nefericiţi şi devertebraţi.
– Scrii un roman care va avea în titlu cuvântul resentimentar. Eşti un resentimentar, Aurel Pantea?
– De ani buni, am încetat să-l scriu. Nu ştiu când îl voi relua. Dar nu sunt un resentimentar. De asta e dificil să construiesc un personaj care chiar este resentimentar. De-om trăi, om vedea şi-om scrie.
– Cum se completează, în cazul tău, activitatea de scriitor cu cea profesorală? Ce părere ai despre reforma din învăţământ marca Funeriu?
– Sunt realităţi paralele. Chiar mă bate gândul pensionării. Satisfacţiile scriitorului nu se compară cu satisfacţiile profesorului. Acestea din urmă sunt palide. Spun asta, deşi mai am voluptatea expunerii unor idei. Dacă, de exemplu, merg fără chef la un curs, după ce încep să expun, simţind receptivitatea studenţilor, vine şi voluptatea, vine şi cheful. Dacă nu ajungi la voluptatea expunerii unor idei, eşti un funcţionar simplu al sistemului de învăţământ. De-ăştia sunt destui. Am o părere foarte rea despre experimentele traumatizante pentru mulţi ale domnului Funeriu.
– „Discobolul” şi Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor îţi datorează însăşi venirea lor pe lume. Ce te-a determinat să investeşti atâta muncă şi pasiune, poate în detrimentul propriei opere, în aceste două proiecte?
– Aceste două instituţii de cultură trăiesc graţie receptivităţii altor două instituţii administrative. E vorba de Consiliul Local Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba. Iar o să se spună că tămâiez, dar aceste două instituţii administrative sunt conduse de două personalităţi politice extrem de deschise spre actul cultural de performanţă. E vorba, fireşte, de primarul Mircea Hava şi de Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba. Revista „Discobolul” apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Acest statut e conferit de USR, selectiv, numai anumitor reviste de cultură. Suntem onoraţi că revista noastră se numără printre ele, întrunind criteriile de exigenţă ale USR . Mi-a spus odată primarul Mircea Hava că un coleg i-ar fi zis cum că el nu citeşte revista „Discobolul”. Iar primarul i-a răspuns: „Foarte bine, n-o citi, nu e scrisă pentru tine”. Chiar aşa este, o revistă de cultură are cititori specializaţi. Dar ea pregăteşte receptarea corectă a valorilor literare. Şi consacră tineri scriitori şi critici. Ce-ar fi rămas din operele marilor noştri scriitori, dacă nu ar fi apărut în revistele de cultură, dacă aceste reviste nu ar fi apărut, deoarece unui om asemănător colegului domnului primar i s-ar fi părut inutile. Peste tot în lume cultura de performanţă e susţinută financiar. Noi, redactorii revistei, am fost adunaţi de pe drumuri, în sensul că revista a primit un sediu, prin hotărârea Consiliului Judeţean Alba al cărui preşedinte este domnul Ion Dumitrel. Graţie colaborării a două personalităţi, e vorba de Nicolae Manolescu şi Ion Dumitrel, a fost întemeiată Filiala Alba-Hunedoara a USR. Anul acesta, pe 16 noiembrie, vom aniversa cinci ani de existenţă a filialei noastre. Repet, se va spune că tămâiez, se va spune chiar mai urât, ce să fac, am vorbit de decizii ce au întemeiat instituţii şi au susţinut evenimente culturale majore. Şi n-am vorbit decât despre o mică parte. A bon entendeur, salut!

Biografie

Aurel Pantea a urmat Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1972-1976). În timpul studenţiei a fost redactor la revista „Echinox”. După absolvire, a fost profesor la Borşa-Maramureş şi Alba Iulia (1976-1983), corector la ziarul „Unirea” din Alba Iulia (1980-1984). În prezent, este conferenţiar universitar dr. la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Din 1989 este redactor al revistei „Vatra” din Târgu Mureş. Din 1990 este redactor-şef al revistei „Discobolul” din Alba Iulia.
Volume publicate
lPoezii
Casa cu retori, Bucureşti, Editura Albatros, 1980.
Persoana de după-amiază, Cluj, Editura Dacia, 1983.
La persoana a treia, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1992.
Negru pe negru, Tg. Mureş, Editura Arhipelag, 1993.
Aceste veneţii, aceste lagune, Bacău, Editura Axa, 1995.
O victorie covârşitoare, Piteşti, Editura Paralela 45, 1996.
Negru pe negru (alt poem), Cluj, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005.
lCritică literară
Poeţi ai transcendenţei pline, Cluj, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2003 (ediţia a II-a, Cluj, Editura Limes, 2005).
Simpatii critice, Cluj, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2004.
Înapoi la lirism (o anchetă), Tg. Mureş, Editura Ardealul, 2005.
Ştefan Aug. Doinaş (studiu monografic), Cluj, Editura Limes, 2007.
Sacrul în poezia românească (volum colectiv), Cluj, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007.
lAfilieri
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
lPremii şi distincţii
Premiul de debut al Editurii Albatros pentru volumul de poeme Casa cu retori, 1980
Premiul pentru poezie al revistei Poesis, Satu Mare 1992
Premiul Cartea Anului al Salonului Naţional de Carte şi Publicaţie Culturală, Cluj, 1994 pentru volumul de poeme Negru pe negru
Premiul Octav Şuluţiu al revistei Familia, Oradea, 1998
Premiul Frontiera Poesis pentru cea mai bună revistă, Satu Mare, 1998
Premiul pentru excelenţă acordat de Uniunea Artiştilor Plastici, Filiala Alba 2001
Premiul de excelenţă acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania, Filiala Mureş, Mediaş, 2002
Diplomă de excelenţă acordată de Consiliul Judeţean Alba, Alba Iulia, 2002
Diplomă de onoare acordată în cadrul Zilelor Revistelor Culturale din Transilvania şi Banat, Mediaş, 2002
Diplomă acordată revistei Discobolul de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Mureş, Tg. Mureş, 2003
Premiul pentru critică literară al revistei Poesis pentru vol. Simpatii critice, Satu Mare, 2004
Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Mureş pentru vol. Poeţi ai transcendenţei pline, Tg. Mureş, 2004
Premiul Mediaş, acordat în cadrul Zilelor Revistelor Culturale din Transilvania şi Banat, Mediaş, 2004
Premiul pentru poezie al revistei Târnava, Tg. Mureş, 2005
Premiul pentru publicistică literară al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Mureş, Tg. Mureş, 2005
Premiul Dafora, acordat în cadrul Zilelor Revistelor Culturale din Transilvania şi Banat pentru volumul de poeme Negru pe negru (alt poem), Mediaş, 2005
Nominalizat pentru premiile Uniunii Scriitorilor din România, cu volumul Negru pe negru (alt poem), Bucureşti, 2006
Premiul pentru publicistică al Uniunii Scriitorilor, Filiala Mureş, 2006
Premiul pentru critică literară, acordat de Biblioteca Judeţeană Lucian Blaga, Alba Iulia, 2006
Premiul pentru poezie al revistei Ateneu, Bacău, 2006
lReferinţe critice
Dicţionarul scriitorilor români, M-Q, Bucureşti, Editura Albatros, 2001.
Dicţionar general al literaturii române, P-R, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2006.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI