Ion Dumitrel: „Spitalul Judeţean Alba ţinteşte un nivel de clasificare cât mai înalt”
Conducerea managerială şi medicală a Spitalului Judeţean de Urgenţă a prezentat ieri bilanţul după un an de când unitatea a trecut în administrarea Consiliului Judeţean Alba şi după şase luni de la numirea noii echipe de conducere. La conferinţa de presă organizată cu această ocazie a participat şi preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, alături de managerul Spitalului Nicoleta Coşarcă, directorul medical Răzvan Curcă, directorul de îngirjiri Maria Oneţiu, directorul economic Diana Mârza şi liderul de sindicat Marius Sepi. „Avem sarcina să ducem Spitalul Judeţean Alba la un nivel care să ofere servicii de calitate locuitorilor judeţului Alba şi tuturor pacienţilor care apelează la această unitate. De asemenea, doresc condiţii de lucru pentru medici, asistente medicale, îngrijitoare, iar acest lucru trebuie să fie făcut cu sprijinul personalului TESA. Acum avem avizată de către Ministerul Sănătăţii o nouă formă de organizare, după eforturi lungi, de care nu vreau să vorbim aici pentru că ar avea şi conotaţii politice şi nu vrem să se vorbească despre aşa ceva în spital. Avem deci o nouă formă de organizare care a fost gândită de o firmă de specialitate şi credem că vom ajunge să atingem obiective importante. Joi, 25 august, vom aproba în Consiliul Judeţean Alba noua formă de organizare a spitalului care sunt convins că va oferi altceva pe viitor. Ne dorim ca spitalul să urce cât mai mult în ceea ce priveşte nivelul de clasificare şi acesta este un alt obiectiv. Asta va însemna că aici se va ajunge să se facă şi cercetare, plus dotare şi abordarea altor servicii din domeniul sănătăţii”, a precizat preşedintele CJ Alba. Felul în care unitatea spitalicească se reorganizează se regăseşte în interviul acordat ziarului „Unirea” de managerul Nicoleta Coşarcă.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba a intrat în era transformărilor. Conducerea unităţii a gândit şi a pus pe hârtie o nouă structură care are în vedere îmbunătăţirea actului medical şi a condiţiilor oferite bolnavilor, precum şi un mai bun control asupra bugetului. Pentru a afla detalii despre schimbările ce vor avea loc în perioada următoare ne-am adresat managerului spitalului, ec. Nicoleta Coşarcă.
– Cea mai mare unitate sanitară de la noi din judeţ va fi reorganizată. Care au fost paşii pentru demararea acestui proiect şi ce s-a urmărit în momentul conceperii acestuia?
– Structura organizatorică a fost gândită împreună cu directorul medical al spitalului, dr. Răzvan Curcă şi s-a avut în vedere eficientizarea serviciilor medicale oferite, extinderea compartimentelor astfel încât pacienţii să nu mai migreze spre alte unităţi spitaliceşti. Este vorba atât despre prestigiul nostru ca spital cât şi despre confortul bolnavilor. Proiectul a fost transmis Consiliului Judeţean Alba spre aprobare şi mai apoi Ministerului Sănătăţii spre avizare. Întreg procesul a durat două luni de zile. În cele din urmă, după convorbiri telefonice zilnice cu reprezentanţii din Sănătate, după ce am argumentat serios ceea ce vrem să facem, Ministerul Sănătăţii şi-a dat acordul.
– Concret, în ce vor consta aceste modificări şi care vor fi costurile?
– Trebuie specificat că în şedinţa de consiliu din această săptămână, Consiliul Judeţean Alba va supune la vot aprobarea structurii. În primul rând va avea loc unificarea secţiilor de Chirurgie şi Ginecologie, ce va duce la creşterea confortului pacienţilor şi la un management unitar, va exista o eficientizare şi prin prisma faptului că pentru fiecare secţie va exista un buget şi practic un mai bun control asupra banilor, respectiv asupra veniturilor şi cheltuielilor. În cadrul secţiilor vor fi extinse compartimentele cu cerere mare şi vor fi înfiinţate compartimente noi. Astfel va fi creat compartimentul de Pneumologie, în ideea în care am dotat spitalul cu un bronhoscop, Consiliul Judeţean Alba fiind cel care a alocat banii. Pacienţii care până acum erau trimişi la Cluj Napoca pentru investigaţii vor putea beneficia de diagnosticare aici, la Alba Iulia. Va fi extins compartimentul de Nefrologie pentru că adresabilitatea este mare. Totodată am primit aprobarea pentru patru posturi de dializă acuţi, în acest fel pacienţii nu vor mai fi transportaţi la staţia de dializă. Un lucru foarte important pentru noi, aceasta fiind şi una din cerinţele pentru acreditarea unităţii noastre. Vom înfiinţa şi un cabinet de alergologie pentru că nu există această specialitate şi pacienţii apelează la serviciile acordate în judeţele alăturate. De asemenea vom mări secţia de Psihiatrie. În acest sens am reuşit obţinerea unui număr mai mare de paturi, de la 70 câte avem, la 75 şi creşterea numărului de paturi din cadrul compartimentului de psihiatrie cronici, de la 5 la 30, asta pentru a putea prelua pacienţii din zonele unde s-au închis spitalele. Trebuie menţionat că toate aceste schimbări nu vor afecta numărul total de paturi care va rămâne acelaşi, respectiv 763. Prin creşterea confortului hotelier, printr-o mai bună administrare, se va realiza reducerea costurilor, lucru ce se va regăsi în posibilitatea de a investi. În ceea ce priveşte costurile, abia după şedinţa consilierilor judeţeni ne vom întâlni şi vom stabili cheltuielile. Consiliul Judeţean Alba a sprijinit spitalul în tot acest proces atât din punct de vedere financiar cât şi logistic.
– Vor exista repercursiuni în ceea ce priveşte personalul ca urmare a acestei organizări?
– După crearea statului de funcţii, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea funcţiilor de şefi de secţii, acestea urmând să fie publicate conform legii în revista Viaţa Medicală. Contractele şefilor de secţie au expirat la data de 31 iulie a acestui an, acestea fiind prelungite prin act adiţional până în momentul organizării concursurilor. Cel mai probabil examenele de ocupare a posturilor vor avea loc la sfârşitul lunii octombrie. Reorganizarea implică şi calibrarea personalului, cel TESA. Nu avem multe posturi peste normare însă acest lucru e necesar, mai ales că trebuie să ne încadrăm cu cheltuielile de personal în procentul de 70% din totalul cheltuielilor. Vom crea şi un compartiment tehnico-administrativ asftel încât informaţia să se propage mult mai rapid şi mai eficient. Trebuie precizat că avem deficit de personal mediu şi medical auxiliar şi sperăm că vor fi deblocate posturile şi că vom putea organiza concursuri, în special la ATI, Neonatologie, Neurologie care sunt secţii grele şi sunt solicitate la maxim. Anul viitor sperăm să avem şi un medic hematolog care ne va fi de mare folos.
– Una dintre secţiile cu cerere mare este şi cea de Oncologie a Spitalului Judeţean Alba, singura de acest fel de la noi din judeţ. Tocmai din acest motiv s-au depus eforturi pentru reabilitarea acesteia.
– Este adevărat, una dintre priorităţile noastre a fost şi este secţia de Oncologie. CJ Alba a alocat suma de 1.153.000 lei, din care 800.000 lei în vederea derulării în bune condiţii a lucrărilor de reabilitare a acestui compartiment, restul banilor fiind folosiţi pentru achiziţionarea de aparatură medicală. Oncologia va fi mutată în locul fostei secţii de Recuperare, investiţia totală în acest sens fiind de 23 de miliarde de lei vechi şi sperăm ca la 31 mai anul viitor să avem un centru de excelenţă pentru Oncologie. Secţia va cuprinde 31 de paturi, plus 6 paturi de îngrijiri paleative, obţinute tot în cadrul reorganizării. Condiţiile pe care le vom oferi sunt incomparabile faţă de cele din momentul de faţă. Cu toate acestea până când va fi dată în funcţiune noua secţie am mărit spaţiul pentru chimioterapie. Aşa cum va arăta secţia de Oncologie vrem să arate întreg spitalul, în sensul acesta Consiliul Judeţean Alba având un proiect de reabilitare a întregii unităţi. Lucrările se vor derula în continuare fără a avea timpi morţi. Toată lumea participă pentru îmbunătăţirea spitalului judeţean care este de fapt o unitate de interes local şi judeţean şi în momentul în care toţi factorii se implică apar şi rezultatele.
– Ce alte investiţii au fost şi urmează să fie făcute în cadrul spitalului judeţean?
– Săptămâna trecută, prin sponsorizare, am dotat bucătăria unităţii cu două sobe noi, înlocuind astfel sobele existente din anul 1973. Cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba vom reabilita şi lifturile care datează tot din acelaşi an 1973. Tot zilele trecute am pus în funcţiune, la Neurologie un EEG nou, adică aparatul de bază în diagnosticarea pe acest segment, aparat care va fi folosit şi de laboratorul de sănătate mintală copii, tot pentru diagnostic. Înainte pacienţii de la Alba Iulia erau trimişi la Cluj Napoca. Aparatul vechi, existent la sănătate mintală copii va fi la răndul său reparat. De asemenea urmează să avem o licitaţie în vederea achiziţionării, din veniturile proprii ale spitalului, a unui RMN, care, pe lângă faptul că va da posibilitatea punerii unui diagnostic precis, va aduce şi bani ca urmare a realizării de analize la cerere. Trebuie specificat că Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba nu are datorii. În fiecare lună realizăm venituri proprii, din închirieri şi servicii medicale la cerere, 800 de milioane de lei vechi. Ne concentrăm în primul rând pe acreditarea unităţii sanitare în semestrul II al anului 2013. Până în acel moment facem pregătirile necesare: reorganizarea, achiziţionarea de aparatură performantă, practic tot ceea ce prevede legea, punct cu punct.
– Vă mulţumim! Să aveţi spor la muncă şi să realizaţi toate obiectivele propuse astfel încît spitalul judeţean să ajungă unul de referinţă în sănătatea românească!
Lavinia IONAŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată”
Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată” Zi neagră în lumea muzicală din România. Marius Bațu, un artist deosebit cu o voce minunată, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice. Anunțul decesului a fost făcut de Nicu Alifantis. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej