Oraşul Teiuş va beneficia de două parcuri fotovoltaice cu o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare
Invitat la o conferinţă de presă a Partidului Social Democrat Alba, primarul oraşului Teiuş, Mirel Hălălai a vorbit şi despre parcurile fotovoltaice care urmează să fie construite în scurt timp, în extravilanul localităţii, unde a specificat ca şi avantaje crearea de locuri de muncă şi scăderea preţului la iluminatul public.
Aşadar, oraşul Teiuş va beneficia în viitor de două parcuri fotovoltaice cu energie electrică mai ieftină cu 85%, cu o suprafaţă totală de aproximativ 100 hectare. Lucrările vor fi demarate de două firme din Cluj, iar valoarea totală se ridică la aproximativ 72 milioane de euro, bani proveniţi din capitalul social al firmelor şi credite bancare. Primarul a spus că investiţia în zonă vine în beneficiul localnicilor din oraş prin crearea de locuri de muncă. Permanent vor fi 9 locuri de muncă, dar în faza de execuţie vor fi peste 45 de persoane care vor fi angrenate în procesul de construcţie. Un alt beneficiu este că terenul nu-şi va pierde utilitatea agricolă, panourile fiind amplasate la o înălţime încât terenul să poată să fie folosit în bune condiţii.
Energia creată din cele două parcuri fotovoltaice va fi injectată în sistemul energetic, pe baza unor contracte economice încheiate cu furnizorul naţional.
Consilierii locali din Teiuș au aprobat într-o şedinţă anterioară PUZ-urile pentru construirea celor două parcuri, pe suprafețe aflate în extravilanul localității şi conform primarului s-au obținut autorizațiile și documentele necesare construcției.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
LIVE VIDEO | 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Amănunte oferite de autorități despre evenimente și parada militară
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Amănunte oferite de autorități despre evenimente și parada militară Vineri, 22 noiembrie 2024, la Palatul Principilor Transilvaniei- Sala Dietei, este organizat un scurt briefing legat de evenimentele dedicate Zilei Naționale ce vor avea loc săptămâna viitoare, la Alba Iulia. Citește și: PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan