Mişcarea fizică şi alimentaţia văzute de un instructor de fitness
Sportul e acum pentru unii dintre noi un mod de viaţă, e ceva fără de care nu putem. Acelaşi lucru se poate spune şi despre mâncatul sănătos, echilibrat. Există însă şi persoane care preferă să stea în faţa televizorului şi să nu se abţină de la niciun fel de aliment. Pentru aceştia din urmă am apelat la o persoană pentru care sportul, alimentaţia este un mod de a trăi, o normalitate de zi cu zi, care a acceptat să ne împărtăşească din secretele unei vieţi sănătoase, a unui corp de invidiat, instructor de fitness, Lucian Nicolescu Şeuşan. Poate o parte dintre cei „comozi” vor trece de cealaltă parte a baricadei, a oamenilor activi.
„Pentru omul primitiv mişcarea fizică era strict legată de nevoia de supravieţuire. În urmă cu 30 de mii de ani însă mişcarea a căpătat caracter sportiv, dovezile arheologice găsite în Australia, Africa şi Franţa fiind cele care ne indică prezenţa unor ceremonii ritualice în cadrul cărora participanţii implicaţi efectuau activităţi fizice. De-a lungul timpului, sportul a suferit multe schimbări, reprezentând pentru omul modern un concept ce implică abilităţi fizice-motorii de bază cât şi mentale. În prezent s-a ajuns ca sportul să fie definit ca fiind «practica metodică a exerciţiilor fizice, făcută pentru întărirea corpului, dezvoltarea anumitor abilităţi fizice sau mentale şi pentru a educa voinţa, curajul, iniţiativa». Având răspândire globală, cu prepoderenţă în anumite regiuni geografice sau culturale, sportul şi diferite jocuri sportive, captează un număr tot mai mare de practicanţi. Omul modern simte nevoia de mişcare, vrea să combată efectele negative ale sedentarismului şi apelează astfel la diferite tipuri de activităţi fizice. Acum, la nivel mondial, predomină în acest sens practicarea fitness-ului care nu trebuie privit ca un sport, ci mai degrabă ca un concept – condiţie fizică bună, sănătate într-un corp armonios. Practicarea fitness-ului se face atât în sălile special amenajate şi dotate cu aparatură specifică, sub îndrumarea unei persoane calificate în acest sens, cât şi în afara lor – alergat, înot, ciclism. Bineînţeles că sportul merge în mână cu alimentaţia echilibrată şi odihna. În acest fel, fitness-ul devine un mod de viaţă! Prin fitness se urmăreşte practic arderea surplusului de calorii ingerate, tonifierea generală, modelarea corpului, îmbunătăţirea condiţiei fizice, întărirea întregului organism, crescând astfel imunitatea acestuia. Durata antrenamentului de fitness este de 45-90 minute/antrenament, cu o medie de 7-8 ore/săptămână în cazul practicanţilor amatori. Intensitatea efortului trebuie dozată în funcţie de nivelul participantului. Se urmăreşte practicarea ambelor tipuri de efort în cadrul antrenamentului, în următoarea ordine: anaerob – exerciţiu cu intensitate crescută, de durată scurtă, împărţit pe serii şi număr de repetări (exerciţii cu greutăţi libere sau la aparatele fitness) urmat de efortul de tip aerob – exerciţiu cu intensitate scăzută, de durată lungă (bicicletă, alergat, sărit coarda, înot). În «alegerea» antrenamentului corespunzător se ţine cont de vârsta, sexul şi tipul somatic al participantului.
Alimentaţia joacă de asemenea un rol extrem de important. În niciun caz nu se vor ţine cure de slăbire care nu fac decât să slăbească organismul, să «atace» ţesutul muscular, încetinesc metabolismul, fapt ce duce ulterior la acumularea kilogramelor pierdute. Se optează pentru o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată! Oferind organismului toţi nutrienţii de care are nevoie, în măsura potrivită, corpul nostru va atinge o formă armonioasă. Din nou, pentru alegerea alimentaţiei se va ţine cont de vârstă, sex, tip somatic şi volumul de efort depus de-a lungul unei zile. Trebuie să se ţină cont şi de faptul că în urma antrenamentului organismul are nevoie de nutrienţii potriviţi pentru refacerea după efort, un rol crucial avându-l şi odihna. O persoana activă, are nevoie de 8 ore de somn pe noapte, între ore rezonabile” – Lucian Nicolescu Şeuşan. Dacă vom ţine cont de aceste lucruri împărtăţite de antrenorul albaiulian de fitness cu siguranţă viaţa noastră se va schimba în bine, fizic şi mental pentru că antrenând corpul, antrenăm mintea. Mens sana in corpore sano!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea Ta
VIDEO ȘTIREA TA | Festivalul cizmelor de cauciuc pe strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Prima zăpadă din iarna 2024-2025 nu a adus motive de bucurie
VIDEO ȘTIREA TA | Festivalul cizmelor de cauciuc pe strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Prima zăpadă din iarna 2024-2025 nu a adus motive de bucurie Undeva în municipiul Alba Iulia, pe strada Emil Racoviță, prima zăpadă din iarna 2024 – 2025 nu adus motive de bucurie, ci mai degrabă revoltă din partea unui cetățean, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan