FOTO-VIDEO: Festivalul Roman Apulum s-a deschis oficial în Piaţa Cetăţii, cu “Flama” -ritualul zeiţei Demeter şi o paradă a romanilor şi a dacilor
Festivalul Roman Apulum s-a deschis oficial vineri, ora 19.00, în Piaţa Cetăţii Alba Carolina cu “Flamma” – ritualul focului sacru, de către alaiul preotesei zeiţei Demeter, numită la romani Ceres, zeiţa fertilităţii, a naturii şi a recoltelor.
Zeiţa, însoţită de faimosul Ovidius din Tomis, care a purtat flacăra sacră şi de Nicos, originar din Histria precum şi de nimfele Daciei cu mănunchiuri de grâu în mâini, au aprins focul sacru, menit să binecuvânteze manifestările ce vor avea loc în celebrul Apulum (Cetatea Alba Carolina) de astăzi şi până duminică.
Preoteasa zeiţei Demeter era singura femeie acceptată să participe la jocurile olimpice. Ea trebuie să supravegheze buna derulare a ritualului jocurilor. Purta o mască, numită persona. Această mască se purta la piese de teatru, ritualuri sacre și orgiastice. Zeița Demeter purta o torță care simboliza căutarea fiicei sale, răpite de Hades, care o ținea prizonieră în infern timp de șase luni pe an.
Prin faţa zecilor de oameni prezenţi au defilat de asemenea soldaţii romani ai Legiunii a XIII-a Gemina şi Lupii de Fier ai Apoulonului.
După ritualul focului sacru, aici au început concertele cu trupele Zadar, Bohemian Groove, Poarta 3, urmând ca în jurul orei 21.30 să urce pe scenă celebra trupă Holograf, mult aşteptată de albaiulieni dar şi de turiştii veniţi la Alba Iulia.
Programul manifestărilor Festivalului Roman Apulum continuă:
Sâmbătă, 29 iunie
Ora 12.30 – Primirea şi parada trupelor de reenactment (Piaţa Cetăţii – Catedrala Încoronării – Fântâna arteziană – Arhivele – Poarta a VI-a – Poarta a IV-a – Poarta a III-a – Grădina Romană – Piaţa Toboşarului)
Ora 15.00 – Deschiderea taberelor (Latura de nord a Cetăţii Alba Carolina)
Ora 15.30 – Vernisajul expoziţiei de machete „Războaiele Daco-Romane” (Grădina Romană).
Ora 18.00 – Lupte de gladiatori ( Poarta a III-a)
Ora 19.00 – Demonstraţii şi prezentări ale trupelor de reconstituire istorică (Poarta a III-a)
Ora 22.00 – Parada de noapte (Muzeul Naţional al Unirii – Poarta a IV-a – Poarta a III-a – Piaţa Toboşarului)
Duminică, 30 iunie
Ora 12.00 – Deschiderea taberelor (Latura de nord a Cetăţii Alba Carolina)
Ora 12.30 – „ Mare Nostrum” spectacol dramatic cu grupul Skepsis (Grădina Romană).
Ora 14.00 – Concursuri între reprezentanţii trupelor de reenactment („braţul de fier”, tir cu arcul, căţărare) – (Grădina Romană)
Ora 15.00 – Parada legionarilor romani – (Grădina Romană – Poarta a IV-a – Poarta a III-a)
Ora 16.00 – „Pankration Pontikon – Lupta Totală” (Poarta a III-a).
Ora 17.00 – Bătălie Romani vs. Daci (Poarta a III-a)
Ora 18.00 – Închiderea oficială (Poarta a III-a)
Vă prezentăm mai jos imagini imagini foto-video de la deschiderea oficială a Festivalului Roman Apulum:
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 20-26 DECEMBRIE 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 20-26 DECEMBRIE 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Better Man / Better Man: Robbie Williams Avanpremiera Regia: Michael Gracey Cu: Damon Herriman, Steve Pemberton, Alison Steadman, Kate Mulvany, Anthony Hayes, Robbie Williams Gen Film: Biografic, Muzical Durată: 139 min Rating: AP 12 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi