Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Cosmin Bolfea – şef de promoţie la Colegiul Tehnic „Dorin Pavel”: „Aici am descoperit respectul şi cunoaşterea”

Dragoş Suciu

Publicat

în

Iulian Cosmin01Iulian Cosmin Bolfea este şeful promoţiei din anul 2013 al Colegiului Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, după ce a terminat cei 4 ani de studiu cu media 9,10. Deşi admite că liceul la care a studiat nu are o reputaţie foarte bună, Iulian spune că aici a descoperit valoarea respectului, importanţa cunoaşterii şi a învăţăturii participând astfel la olimpiada de construcţii, faza judeţeană, în clasa a XI-a şi a XII-a. Pe viitor vrea să-şi continue studiile la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, la Facultatea de Construcţii.

„Cei 4 ani de liceu rămân o amintire deosebita, iar foştii colegi sunt „familia” alături de care am învăţat , m-am distrat şi am muncit, chiar dacă au mai fost şi greutăţi şi neînţelegeri între colegi şi profesori. În aceşti frumoşi ani de liceu am descoperit valoarea respectului şi importanţa cunoaşterii” a zis absolventul care pregăteşte luni, proba scrisă la limba şi literatura română a examenului de bacalaureat.

Cu această ocazie, elevul doreşte să mulţumească profesorilor care l-au îndrumat şi ajutat pe parcursul celor patru ani de studiu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră

Ziarul Unirea

Publicat

în

2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost unul dintre cei mai importanți domnitori ai țării noastre și este cunoscut drept cel mai mare apărător al creștinătății din țara noastră, acesta domnind în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea