”Războiul” dintre STP Alba Iulia și Consiliul Local se mută în sala de judecată
Consilierii locali din Alba Iulia nu s-au speriat de plângerea prealabilă formulată de STP Alba Iulia prin care se solicita retragerea comisiei de control, și au votat astăzi aproape în unanimitate să mențină Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost desemnată respectiva comisie.
Cei doi consilieri locali numiți să monitorizeze și să verifice activitatea firmei au anunțat că au depus de mai bine de 3 săptămâni cereri privind punerea la dispoziție a documentelor, atât la AIDA cât și la STP, însă nu au primit niciun răspuns până în prezent și au pus public întrebarea: ”Ce are de ascuns această firmă încât să se sustragă controlului”. Totodată aceștia au amintit că în momentul în care se solicitau bani publici reprezentanții STP veneau la ședințele de consiliu local să facă lobby pentru aprobarea alocării subvenției de 14,5 milioane de lei, în schimb acum refuză orice comunicare.
Reamintim că Societatea de Transport Public Local Alba Iulia a depus la primăria municipiului plângerea prealabilă prin care solicită revocarea HCL nr.171/22.05.2013, prin care a fost desemnată o comisie care să monitorizeze și să controleze activitatea firmei.
În opinia reprezentantului STP Alba Iulia, respectiva hotărâre este ”netemeinică și nelegală fiind adoptată cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 44 și 45 din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale”
”În cazul în care nu veți da curs solicitării noastre, vă vom chema în judecată în fața instanței de contencios administrativ”, se arată în adresa semnată de directorul general Stelian Nicola.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ilie Bolojan, validat președinte interimar al PNL: Pe cine va susține în turul II al alegerilor prezidențiale 2024
Ilie Bolojan, validat președinte interimar al PNL: Pe cine va susține în turul II al alegerilor prezidențiale 2024 Liderul interimar al PNL a fost validat în persoana lui Ilie Bolojan, după ce Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia partidului în urma rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2024, turul I. Citește și: Nicolae Ciucă, președintele […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918