Festivalul Internaţional de Folclor Aiud – primăria a estimat cheltuieli de 200.000 lei
Programată în perioada 24-28 iulie, cea de-a III-a ediţie a festivalului aiudean a devenit un adevărat brand, atât pentru municipiul Aiud cât şi pentru judeţul Alba.
Dacă aleşii locali vor fi de acord cu proiectul de hotărâre iniţiat de către primarul municipiului Aiud, în vederea asigurării cazării şi mesei ansamblurilor participante, pentru această ediţie administraţia locală va cheltui din bugetul local suma de 200.000 lei. Suma cerută de către primarul Josan, împreună cu sponsorizările şi alte surse atrase, va trebui să acopere toate cheltuielile pentru sonorizare, scenă, masă, cazare şi protocol necesare bunei desfăşurări a festivalului. Acordarea sau neacordarea acestei sume se va dezbate în şedinţa ordinară de Consiliu Local al Municipiului Aiud, şedinţă care va avea loc vineri, 28 iunie. Aşteptat cu interes atât de cetăţenii municipiului, cât şi de organizatori şi considerat de către oficialităţile locale şi nu numai ca fiind un eveniment de o înaltă ţinută artistică, ce s-a dovedit a fi un mijloc eficient de promovare a municipiului atât în ţară, cât şi peste hotare, festivalul internaţional de folclor de la Aiud a reuşit să reunească în cele două ediţii precedente zeci de ansambluri şi formaţii folclorice profesioniste şi amatoare, pe scena aiudeană evoluând, în fiecare ediţie, sute de dansatori şi interpreţi de muzică populară.
Primele două ediţii au avut loc tot în luna iulie şi au reprezentat, pe lângă demersul cultural inedit, şi un prilej favorabil dezvoltării şi consolidării relaţiilor intercomunitare, datorită prezenţei, pe lângă ansamblurile folclorice, a delegaţiilor oficiale din oraşele prezente la eveniment. Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, numai în ediţia anului trecut la Aiud au evoluat peste 15 ansambluri folclorice profesioniste care au prezentat dansuri specifice folclorului din: Turcia, Grecia, Serbia, Polonia, Ucraina, Bosnia, Letonia, Ungaria, Portugalia şi bineînţeles din România. Ca de obicei, totul se va desfăşura în aer liber, ansamblurile evoluând pe o scenă special amenajată în piaţa agro-industrială a municipiului.
Dorel LAZĂR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | USR Alba a depus lista de candidați la Consiliul Județean Alba, iar Marius Nicolae Rof deschide lista
Comunicat de presă | USR Alba a depus lista de candidați la Consiliul Județean Alba, iar Marius Nicolae Rof deschide lista USR Alba a depus lista de candidați pentru Consiliul Județean Alba. În fruntea listei se află Marius Nicolae Rof, un lider remarcabil, cu studii juridice avansate și o vastă experiență în atragerea fondurilor europene. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare