Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Administratorul barului Habitat vrea scutire de chirie pe motiv că lucrările din Cetate îi alungă clienții

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Mihai Alexandru Mârza, administratorul firmei SC Glow SRL, solicită Consiliului Local Alba Iulia o nouă scutire de la plata chiriei pentru barul Habitat din Șanțurile Cetății, pe o perioadă de 6 luni, respectiv octombrie – decembrie 2012 și ianuarie – martie 2013, motivul fiind ”fluxul foarte limitat al turiştilor și în general al potenţialilor clienţi din cauza lucrărilor începute din 2012 și nefinalizate până în prezent în Cetate”.

Pe perioada toamnă-iarna 2012-2013, „Habitat” a fost singura locaţie deschisă din întreaga Cetate Vauban, fapt care a adus un beneficiu Cetății, dar a fost pusă în dificultate activitatea noastră, datorită faptului că accesul principal în Traseul Sudic a fost închis, iar traficul pietonal a fost inexistent în Cetate. Noi am ținut locaţia deschisă pentru a nu da o idee de Cetate părăsită, dorim sa încercam împreună cu Dumneavoastră în viitor să putem ține Cetatea vie și pe timpul toamnei și a iernii. Suportând cheltuielile de întreținere și personal, pe lângă cele de investiție, ne-a adus în situația de a apela la partenerii noştri, adică Primăria Alba Iulia, pentru a înțelege situația în care ne aflăm. Doresc să vă cer scutirea chiriei pe această perioadă, pentru a nu ne fi pusă în pericol activitatea, deoarece, noi încă investim sume importante de bani în amenajarea spaţiului administrat prin contractul semnat cu Primăria Alba Iulia. Va spun toate aceste lucruri pentru a încerca să vă transmit faptul că nu am demarat acest proiect doar cu gândul unei afaceri, l-am demarat cu dorinţa de a promova arta și cultura în oraşul nostru și am dori să facem asta, dezvoltând Cetatea Vauban împreună, cu dorinţa de a forma o comunitate omogenă, activă, diversă și vie!”, se arată în cererea depusă de administratorul barului Habitat.

Cel mai probabil solicitarea va fi respinsă de consilierii locali deoarece, potrivit raportului de specialitate întocmit de șeful Serviciului Administrarea domeniului public și privat din subordinea primăriei, Doru Inurean, ”motivele pentru care petenta solicită scutire sunt neserioase, neavând un temei real” pentru că activitatea firmei este perturbată în mică măsură de lucrările de amenajare a Cetăţii, existând acces pietonal către respectivul bar dinspre Biserica de lemn, dinspre Poarta a III-a şi dinspre Poarta a VI-a a Cetăţii și acces auto şi pietonal dinspre strada Apulum.

Faptul că din cauza iernii traficul pietonal în zonă este mult redus nu are nici o influenţă asupra drepturilor şi obligaţiilor contractuale şi asta cu atât mai mult cu cât traficul pietonal a fost mult redus în toată zona cetăţii, afectând activitatea tuturor celor cu care avem încheiate contracte de asociere pentru spaţiile din zonă şi nu numai activitatea petentei. Cu privire la acest proiect de hotărâre, vă mai facem cunoscut faptul că petenta SC GLOW SRL a mai beneficiat de o scutire de la plata redevenţei datorate pentru perioada septembrie 2011 – martie 2012 în temeiul HCL nr.151/27.04.2012, cu toate că şi la acea dată am considerat că nu se impune scutirea de la plata redevenţei, proiectul de hotărâre şi raportul de specialitate fiind redactate de noi în acest sens, celelalte cereri formulate în acelaşi sens de către petentă fiind respinse”, precizează reprezentantul primăriei.

Menționăm că potrivit contractul de asociere nr.11.072/2011, firmei SC GLOW SRL i-a fost pusă la dispoziţie locația situată în şanţurile Fortificaţiei tip Vauban în zona str. Sf. Eugeniu, în scopul amenajării unui spaţiu expoziţional şi a unei cafenele literare, urmând să achite către Consiliul Local o redevenţă de 10% din profitul net realizat, dar nu mai puţin de 200 euro/lună.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea