FOTO/VIDEO: Festivalul Cetăților Dacice – Ighiul a câștigat concursul și va găzdui ediția de anul viitor
Marele eveniment al verii organizat de Consiliul Județean Alba, Festivalul Cetăților Dacice, a continuat duminică, la Cricău, cu tradiționala întrecere dintre cele cinci localități atestate ca vechi cetăți dacice.
După dansul nimfelor și parada luptătorilor, echipele localităților Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu și Săsciori s-au întrecut să-și demonstreze măiestria în probe sportive, cu arme specifice vitejilor noștri strămoși, pentru câștigarea dreptului de a găzdui festivalul anul viitor.
La această ediție câștigător a ieșit Ighiul, urmat de Cetatea de Baltă (locul II), Cricău (locul III), Săsciori (locul IV) și Cugir (locul V)
Probele în care s-au întrecut echipele de feciori au fost: „Sulitașul Cetății”, „Brațul de fier”, „Arcul Viteazului”, „Voinicul din cetate”, „Îndemânare și curaj”, „Luptătorul”, „Rapid și puternic”, „Cărăușii Cetății”, „Să ne unim forțele”, „Cel mai iute de picior” și fiecare echipă a avut partea sa de susținători printre sutele de spectatori.
Evenimentul a continuat cu demonstraţii de lupte ale trupelor de daci și romani, cascadorii ecvestre și un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, Ansamblul „Vinţana” şi Taraful comunei Cricău.
Mai multe imagini de la eveniment găsiți AICI
FOTO & VIDEO: Alexandra MATEȘ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Alexandru Simandi, de la Școala Ioan de Hunedoara din Sântimbru, campion județean la cross. A obținut locul I la Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Alexandru Simandi, de la Școala Ioan de Hunedoara din Sântimbru, campion județean la cross. A obținut locul I la Olimpiada Națională a Sportului Școlar Alexandru Simandi, de la Școala Ioan de Hunedoara din Sântimbru, este campion județean la cross, după ce a obținut locul I la Olimpiada Națională a Sportului Școlar. Citește și: FOTO | […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO | Cometa secolului, spectacol pe cerul din Alba Iulia, deasupra dealului Mamut: Ultima dată a fost observată în Epoca de Piatră și va reveni aproape de Pământ abia peste 80.000 de ani
-
Curier Județeanacum 4 zile
FOTO | Șahiștii clubului Metalurgistul Cugir, rezultate excepționale la cea de-a II-a ediție a Cupei „Palia Oraștie” la șah rapid
-
Sportacum 2 zile
ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | „Roș-albaștrii”, remiză externă, după un meci nebun! Surpriză furnizată de echipa lui Lucian Itu
-
Curier Județeanacum 4 zile
Povești din ghiozdănel. O fetiță dintr-un cătun uitat de lume din Alba: „Mă voi ruga pentru voi”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 octombrie – Ziua Mondială a Alimentaţiei. Peste 150 de ţări sărbătoresc această zi
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, pe „Cetate”, duelul Unirilor din Seria 7 a Ligii 3 | Deplasări pentru Metalurgistul Cugir, CSU Alba Iulia și CIL Blaj