Valentin Uritescu îşi lansează marţi, 25 iunie, la Cugir, cartea intitulată „Să ai grijă de cel bun din tine. Amintiri”
Actorul Valentin Uritescu va fi din nou prezent în mijlocul cugirenilor, marţi 25 iunie, cu ocazia lansării celei de-a doa sa carte intitulată „Să ai grijă de cel bun din tine. Amintiri”. Evenimentul va avea loc la sala de conferinţe a Casei Orăşeneşti de Cultură, începând cu ora 18.00, în prezenţa celor care doresc să-l reîntâlnească şi să ia parte la prezentarea noului său volum de carte, care aşa cum susţine scriitorul nu are nicio legătură cu scenă şi ecranul, cu care eram deja obişnuiţi.
Valentin Uritescu este născut la 4 iunie, 1941, în localitatea Vinerea. De-a lungul carierei sale ca actor de teatru şi cinema a interpretat nenumărate roluri care i-au adus consacrarea. El îşi desfăşoară activitatea profesională, ca actor la Teatru Naţional Bucureşti.
Cea de-a doua sa carte vine după un alt volum care s-a bucurat şi se bucură de succes şi anume „Aşa sunt eu, prost. Fragmente autobiografice”, prezentată cugirenilor în urmă cu doi ani. O carte deosebit de atractivă ce-l cucereşte pe cititor, cu numeroasele sale episoade din viaţa autorului, povestite cu farmec şi mult umor, de către actorul Valentin Uritescu. (C. P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii Marți, 26 noiembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire a Laboratorului de C`ArteTeatru, coordonat de actrița Cătălina Mihăilă, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, și bibliotecara Liudmila […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan