Cuplurile care nu pot avea copii vor putea apela la o a treia persoană – donatorul
Conform informaţiilor primite de la Ministerul Sănătăţii, proiectul de act normativ va fi postat pe pagina de web www.ms.ro, secţiunea Transparenţă Decizională. „Pe durata perioadei de dezbatere aşteptăm propuneri şi observaţii privind acest subiect important pentru domeniul medical. Proiectul de Lege conturează cadrul juridic al activităţilor necesare pentru realizarea reproducerii umane asistate cu terţ donator, care este reprezentat de prevederile din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil”, a declarat Cseke Attila, ministrul demisionar al Sănătăţii. Actul în cauză defineşte dreptul la reproducere, sănătatea reproducerii umane, tehnologiile de asistare medicală a reproducerii umane, noţiunea de donator terţ, accesul la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, infertilitatea, fertilizarea in vitro, inseminarea artificială şi donarea de material reproductiv. Sunt cuprinse de asemenea şi prevederi referitoare la unităţile sanitare în care se efectuează tehnicile şi procedurile de reproducere umană asistată, dar şi la personalul care realizează în practică reproducerea medicală asistată cu terţ donator. În propunerea celor de la Ministerul Sănătăţii (MS), sunt specificate „modalităţile de realizare a acestei metode de tratament, procedurile şi tehnicile permise şi interzise, obligativitatea prelevării de material reproductiv numai de la donatori în viaţă, obligativitatea consimţământului scris, liber, prealabil şi expres al donatorului şi al cuplului solicitant, precum şi obligativitatea informării asupra riscurilor posibile”. Dacă proiectul va fi adoptat, activitatea de reproducere umană asistată medical cu terţ donator va fi organizată şi controlată de M.S., care este autoritatea responsabilă în domeniu, iar supravegherea şi coordonarea activităţilor de reproducere umană asistată medical cu terţ donator se va face de către Agenţia Naţională de Transplant. Conform M.S. „vor putea recurge la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, părinţii care îndeplinesc cumulativ o serie de condiţii care vor fi stabilite prin ordin de ministru. Accesul la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator va fi permis părinţilor care suferă de sterilitate ce nu poate fi tratată prin nicio metodă terapeutică clasică sau intervenţie chirurgicală, în special în cazul incompatibilităţii imunologice, al existenţei unor imposibilităţi de contact între cele două celule germinative sau al sterilităţii din cauze necunoscute. Tehnicile de reproducere umană asistată medical cu terţ donator vor fi cele realizate în cadrul procedurilor de fertilizare in vitro şi de inseminare artificială”.
Cuplurile care doresc să recurgă la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator trebuie să se adreseze unei unităţi sanitare, urmând ca cererea lor să fie solicitată în termen de 30 de zile. Părinţii vor primi un dosar ghid, care va cuprinde descrierea tehnicilor medicale ce urmează a se efectua, precum şi o informare legislativă referitoare la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator. Codul civil prevede că părinţi nu pot fi decât un bărbat şi o femeie sau o femeie singură. Criteriile medicale de selecţie a terţului donator vor fi aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii. În ceea ce priveşte actul donării acesta este gratuit, iar identitatea terţului donator este confidenţială. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități
Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități Pentru a preveni apariția unor evenimente înregistrate în alte țări în urma faptelor asociate antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură și pentru a combate comportamentele care duc la astfel de fapte, Ministerul Educației (ME) a publicat miercuri un ordin ce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale