Alexandru Pereș: ”Degradant limbajul grosier şi dezinformarea practicate de USL Alba”
De câtva timp în judeţul Alba – probabil pe măsură ce populaţia receptează cât de minţită a fost în campania electorală de către actuala putere – liderii USL Alba au dezlănţuit un adevărat carusel mediatic al minciunii şi dezinformării cetăţenilor. Se împăunează cu iniţiative care nu le aparţin, fac promisiuni pe care nu le onorează şi, mai ales, utilizează un limbaj agresiv şi insultător la adresa liderilor aleşi ai administraţiei locale.
De altfel acest „stil” de a face politică revine ciclic în atitudinea politicienilor locali ai PNL şi PSD, şi el justifică perfect ultimul loc ocupat permanent de clasa politică şi Parlament în sondajele de opinie atunci când este vorba de încredere şi apreciere.
Eu unul nu sunt de acord cu limbajul grosier, insulta şi dezinformarea sfidătoare practicate de USL. PDL nu a minţit poporul nici atunci când a implementat necesarul program de austeritate, chiar dacă asumarea adevărului a însemnat pierderea capitalului său politic şi plecarea de la Guvernare.
Mai nou, ca la comandă, domnii Dârzu, Atanasiu şi Florin Roman, inventează acuze defăimătoare la adresa opoziţiei, răstălmăcesc iniţiative constructive pentru ţară sau pentru judeţ ca şi cum s-ar adresa unor neştiutori, care s-au obişnuit să înghită pe nemestecate tot ce le servesc.
Nepriceperea şi lipsa unor cunoştinţe constituţionale elementare l-au făcut pe domnul Dârzu să afirme că declanşarea unui nou referendum de către preşedintele Traian Băsescu este pură demagogie când el a rămas unicul mijloc de a obliga majoritatea parlamentară să se confrunte din nou şi să respecte voinţa, ignorată sfidător, a electoratului.
Practic, invocând tot felul de pretexte aiuritoare, puterea refuză să recunoască suveranitatea poporului. Aş fi calificat intervenţia domnului Dârzu ca pe un delir politic – dar ne-a obişnuit deja cu aşa ceva – dacă argumentele aduse nu ar intra mai degrabă în categoria aberaţiilor copilăreşti.
Poporul este cel care a hotărât Parlament unicameral şi 300 parlamentari şi nu preşedintele. Acesta a adresat doar întrebarea, legitim, la referendum. Dezinformări de genul că Traian Băsescu mai vrea un nou mandat, în stilul deja cunoscut al fostului preşedinte Ion lliescu, reprezintă doar o încercare stângace, imatură, de intoxicare a cetăţenilor în perspectiva noului referendum iniţiat de preşedinte.
Dar iată, PSD a votat alături de PDL pentru aprobarea noii iniţiative a preşedintelui. Să înţelegem că domnul Dârzu se dezice de PSD?
Recent, preşedintele PSD Alba, în mărinimia sa a decis să „mascheze” lipsa soluţiilor pentru promisiunile electorale neonorate şi recomnadă -sigur, pe gratis- un control oftalmologie locuitorilor din Abrud, Câmpeni şi Baia de Arieş. Nobil gest, cu adevărat social-democrată soluţia USL-istă pentru a căuta mai atent „locurile de muncă” mult clamate electoral pentru zona Apusenilor! Sau poate, pentru a vedea mai bine ce a votat majoritatea.
„USL -Dreptate până la capăt?” este de fapt acum vizibil: „USL- Minciună cât încape. Şi pana la capat!”
Senator PDL de Alba, Alexandru PEREȘ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci